Manuela Hărăbor: ”Am fost campioană la irosit clipe”

Celebra actriţă a acceptat să vorbească despre viaţa ei, despre cum a fost şi cum este. Iat-o în prim-plan, dând câteva răspunsuri îndelung aşteptate

Greu de crezut că între actriţe e una care să-şi în­ţeleagă mai bine rolul în care a fost distribuită în viaţă. Greu de crezut că sunt multe roluri mai de­licate, mai minuţioase de jucat, ca cel pe care Ma­nuela Hărăbor îl joacă. Dumnezeu ne distribuie în piesa aceasta, dar ne dă şi posibilitatea de a nu ne mai juca rolurile. De a intra în altele mai conve­nabile. De a ne înfrunta regizorul. De a pierde aşa sensul. Chiar şi de a-l recăpăta la un moment dat. Manuela Hărăbor, despre sens, deci despre viaţă.

Cum e prezentul tău?

Manuela: Prezentul? Bucurie. Aşa e prezentul. Încerc să elimin tot ce e balast. Îmi dau seama că timpul trece repede, că am irosit atâţia ani pentru nimic. Am clădit doar castele din spumă de săpun. Şi-mi dau seama că nu mai e timp. Singurul lucru bun pe care l-am făcut în viaţă e băiatul meu de 25 de ani. Aici, da. Pot spune că am clădit. În rest, nu-mi mai pierd timpul cu spectacole derizorii, cu cărţi care nu spun nimic şi întâlniri cu orice fel de oameni.

Ai o linişte financiară care să-ţi permită să alegi?

Nu prea. Dar nu-mi fac planuri pe termen lung. Nu ştiu câte zile am pe Pământ, drept pentru care este inutil să fac astfel de planuri. Încerc să iau fiecare zi în parte şi, din puţinul pe care-l am, să pot să-i ofer lui Andrei ceea ce are nevoie şi să pot să am grijă de părinţii mei. Nu ştiu cât vor ţine lucrurile acestea. Un sac are o limită. Poate par inconştientă, dar nu am grija zilei de mâine apă­sătoare. Poate de aici şi bucuria de a trăi şi de a mă trezi dimineaţa. De restul are grijă Dumnezeu.

Dacă viaţa ta ar fi un film, în ce parte a lui ne aflăm?

Ce pot să spun acum, la aproape 48 de ani? Nu sunt la prolog, cred că nici la cuprins. Poate unde­va spre apus. Câte zile dă Dumnezeu omului?

În Biblie spune că 70 de ani.

Atunci am depăşit de mult jumătate. De aceea realizez cât de scurtă a devenit viaţa. Din punctul meu de vedere, am fost campioană la irosit clipe.

E mai rar. O femeie frumoasă care-şi asumă trecerea anilor.

De nişte ani încoace am grijă ce cărţi deschid şi citesc. Timpul este o lecţie. Dacă omul nu şi-o asu­mă, viaţa devine greu de parcurs. Trebuie să ne asumăm finalul vieţii. Să înţelegem că viaţa trece. Toţi sfinţii părinţi ne învaţă că, dacă am conştien­tiza că putem fi oricând în ultima zi de pe Pământ, lumea ar arăta altfel. Aici e câştigul celui întune­cat, te convinge că ai multă viaţă înainte.