Manuela Hărăbor, «salvată» de actorul care s-a călugărit. Luptă de 27 de ani pentru fiul ei care suferă de autism

3 aprilie 2017 22:20   Vedete românești
Ultima actualizare:

Viaţa Manuelei Hărăbor a fost mai intensă şi mai plină de neprăvăzut decât orice film în care a jucat. Fermecătoarea actriţă din „Pădureanca” se luptă de 27 de ani pentru sănătatea fiului ei, diagnosticat cu autism. Dintre toate drumurile pe care a păşit, cel mai aproape de suflet i-a fost cel al credinţei, spre care a îndreptat-o un fost coleg de breaslă, devenit călugăr.

În 1986 făcea ravagii cu rolul din „Pădureanca”, unde a jucat alături de regretaţii Adrian Pintea şi Şerban Ionescu. Dacă în carieră totul îi mergea ca pe roate, în viaţa privată, Manuela Hărăbor (49 de ani)a trecut prin două divorţuri şi printr-o dramă care a început acum 27 de ani. Atunci s-a născut fiul ei, care a fost diagnosticat cu autism. A luptat ca o leoaică pentru puiul ei, după cum a povestit într-un interviu recent în cadrul emisiunii „Voi cu Voicu” de la Antena 3.

„Tot timpul am avut sprijin din partea familiei: părinţii mei m-au susţinut întotdeauna, şi la bine, şi la greu, mama mi-a fost şi îmi este un real ajutor (mulţumesc lui Dumnezeu că e încă sănătoasă şi poate să-mi fie alături!), sora mea, de asemenea, merge umăr la umăr cu mine. Pe de altă parte, fiecare om are de dus o cruce, dar de fapt, crucea ne-o duce Hristos, fiindcă nici un om de pe pământul ăsta n-ar putea să suporte greutatea vieţii, dacă n-ar avea sprijinul şi ajutorul lui Hristos”, crede Manuela.

Şi tot ea a povestit un episod care i-a marcat viaţa. ”Am primit un ajutor neaşteptat de la Părintele Valerian, fostul actor Dragoş Pâslaru, care pe atunci era la mănăstirea Frăsinei. El m-a luat de mână, la propriu, şi mi-a zis: «Ăsta e drumul şi asta trebuie să faci!». I-am urmat sfaturile şi, într-adevăr, situaţia s-a limpezit. Am început să merg cu Andrei la mănăstirea Radu Vodă, care este peste drum de casa mea, iar acolo am găsit alţi oameni care m-au ajutat enorm”, a dezvăluit actriţa în acelaşi interviu.

Dragoş Pâslaru (65 de ani), care a făcut un rol memorabil în ”Pruncul, petrolul şi ardelenii” (1981), a renunţat la actorie, în urmă cu 27 de ani, devenind Ieromonahul Valerian, la schitul Pătrunsa, din Arhiepiscopia Râmnicului. Decizia de a renunţa la cele lumeşti şi de a îmbrăca hainele monahale a luat-o în 1990, după Mineriada din Iunie, când a fost bătut cu bestialitate de mineri.

În instanţă cu Dan Chişu, tatăl copilului

Manuela Hărăbor n-a avut parte şi de sprijinul tatălui lui Andrei în toată zbaterea sa pentru a-şi creşte fiul şi a-i asigura tratamentele necesare. Regizorul Dan Chişu nu şi-a asumat niciodată în totalitate faptul că el ar fi tatăl lui Andrei, deşi a recunoscut că a avut o relaţie cu frumoasa actriţă. “Relaţia mea cu Manuela a fost temporară. Se spune că Andrei e copilul meu. Dacă e sau nu e, asta n-o ştie decât Dumnezeu”, a încercat Chişu să se eschiveze elegant, într-un interviu de acum mai mulţi ani. În urmă cu doi ani, Manuela l-a dat în judecată pentru a-l obliga să plătească pensie alimentară pentru Andrei. Magistraţii au decis că acesta trebuie să achite lunar 3.000 de lei şi, în plus, au respins contestaţia pe care a făcut-o Chişu, nemulţumit de decizie. 

Mai multe