Marcel Pavel, coșmar pe aeroport. S-a întors de la Geneva fără bagaje

16 iulie 2021 20:53   Vedete românești
Ultima actualizare:

Marcel Pavel a fost pândit de ghinioane la ultima sa ieșire peste graniță. Solistul a plecat împreună cu fiul său, Sasha, la Geneva, pentru a susține un concert. La întoarcerea acasă, pe aeroport, surpriză mare: nu și-au mai găsit bagajele!

Marcel Pavel a început concertele după ridicarea restricțiilor din pandemie. Luni, 12 iulie, artistul a plecat însoțit de fiul său, Sasha, să susțină un concert la Geneva. La întoarcere însă, cântărețul a avut parte de peripeții. Prima dată s-a suspendat zborul spre România, din cauza unei greve spontane a angajaților companiei aeriene de la Geneva. “Eram la Geneva, am avut un eveniment frumos acolo. M-am plimbat două zile pe străzile din Geneva, dar la întoarcerea acasă am avut probleme. Am fost să cânt, Elveția e frumoasă, dar scumpă. Înainte să urcăm în avion ne anunță că e grevă spontană în Geneva. Plecăm spre Viena să schimbam avionul, dar și aici cursa a întârziat 40 de minute și am ajuns cu 40 de minute întârziere. Am ratat avionul, așa că ne-au dat cazare”, a povestit solistul, la Teo Show.

Cântărețul a profitat de încurcătura creată și, împreună cu fiul său, Sasha, a vizitat centrul Vienei. “A doua zi, tot cu acel avion trebuia să plecăm spre casă. Ne-am distrat în centrul Vienei. Am luat avionul spre România, pe aeroport, însă bagaje... lipsă! Au zis că ni le dau peste două zile, pentru că bagajele noastre rămăseseră în Geneva”, a mai povestit Marcel Pavel.

Citește și:

Marcel Pavel, mărturii după infernul COVID-19: „Am tușit sânge, am făcut 45 de injecții, nu am mâncat 7 zile. Am fost șocat"

Fetiţa lui Marcel Pavel face legea în casă, la doar 3 ani şi jumătate

Mai multe