Marcel Prodan: «Alexandra Stan spunea că vrea să se sinucidă»
Alexandra Stan (25 de ani), aflată în plină campanie de promovare cu videoclipul ”We Wanna”, are parte de o nouă lovitură din partea fostului ei impresar Marcel Prodan.
Bărbatul, care în iulie 2013, a transformat-o pe solistă în sac de box, a făcut joi declarații defăimătoare la adresa ei, la Judecătoria Constanța, în dosarul în care Alexandra l-a acuzat de violență: “Alexandra a început să mă lovească în cap cu picioarele. M-am ferit și am văzut că a tras de volan în dreapta. Atunci am reacționat și am lovit-o cu mâna dreaptă în partea dreaptă a feței, astfel explicându-se leziunile. Alexandra plângea și se uita pierdută în gol, spunea că vrea se sinucidă. A deschis portiera și a vrut să se arunce din mașina. S-a lovit în portieră, am prins-o de mână și am frânat”, a spus Marcel, potrivit PRO TV.
Alexandra s-a grăbit să-l contrazică: ”M-a luat de mână și m-a băgat în mașină. În timp ce ne deplasam către Valu m-a lovit de mai multe ori cu pumnul drept. Am intrat în stare de șoc și am vrut să cobor din mașină”. Următorul termen al procesul a fost stabilit pentru data de 5 septembrie.