Marcel Toader, în procese cu fostele neveste la 3 zile distanţă

7 ianuarie 2018 18:54   Vedete românești
Ultima actualizare:

După un 2017 în care a rămas fără nevastă, Marcel Toader păşeşte şi în noul an cu stângul! Omul de afaceri ajunge la tribunal din cauza neînţelegerilor pe care le are fie cu fostele soţii, fie cu vecinii de bloc. Astfel, în următoarea perioadă, fostul jucător al echipei naţionale de rugby a României trebuie să se prezinte de trei ori în faţa magistraţilor!

N-are noroc în dragoste şi pace! Perseverenţa, una dintre calităţile lui Marcel Toader (55 de ani), i-a adus numai eşecuri. Omul  de afaceri a căutat mereu dragostea şi s-a căsătorit de şase ori, dar fiecare mariaj a însemnat un eşec. Mai mult, el a ajuns să se judece cu ultimele două soţii, Gabriela Cristea (43) şi Maria Constantin (31 de ani). Şi ca să bea paharul cu pelin până la fund, Toader are un proces şi cu reprezentanţii Asociaţiei de locatari din blocul în care locuieşte, situat în Centrul Capitalei. 

Începutul anului îi va aduce lui Marcel trei “excursii” în instanţă.  Marţi, 23 ianuarie, fostul jucător de rugby se va prezenta la Judecătoria Sectorului 5, pentru procesul de divorţ cu Maria Constantin, cântăreaţă de muzică populară, devenită faimoasă şi datorită participărilor la emisiunile “Vocea României” şi “Ferma vedetelor”, difuzate de Pro TV. Trei zile mai târziu, vineri, 26 ianuarie, omul de afaceri se va întâlni la Tribunalul Bucureşti cu Gabriela Cristea (43 de ani), vedetă TV la postul Kanal D. Acest proces este pe rol de doi ani, după ce Gabriela l-a acuzat că, în timpul căsătoriei cu ea, acesta ar fi sustras o sumă considerabilă de bani de pe cardul ei pentru a investi într-o afacere, fără ca ea să beneficieze de unele bunuri.

În exclusivitate pentru “Click!”, Marcel Toader a vorbit despre prezenţa în instanţe. Omul de afaceri a pus-o la zid pe Maria Constantin, ultima sa soţie: “Ea nu are respect pentru nimeni! Maria foloseşte o persoană, după care o abandonează. Mă aşteptam la lucrul ăsta din partea ei. Îţi mărturisesc că nu eu am căutat tot ceea ce s-a văzut la televizor. Totul este din cauza ei, fiindcă a călcat strâmb în timpul căsniciei. S-a dus să mă înşele cu altul! În momentul de faţă nu mă gândesc la o nouă relaţie. Vreau doar să mă liniştesc în perioada asta şi atât. O să urmeze o perioadă foarte lungă de resemnare pentru mine, deoarece aşa simt. Vreau să am grijă de mama mea şi de fiul meu, care anul acesta susţine examenul de licenţă. Marcel nu se teme nici de confruntarea de pe 26 ianuarie, cu Gabriela Cristea, penultima soţie. “Am termen şi cu ea, dar nu este o problemă acest lucru. S-a ajuns în situaţia asta din cauza mea. Nu este greşeala femeilor cu care am fost însurat, ci a mea, fiindcă ele nu mă meritau”, a încheiat el.

De asemenea, omul de afaceri se va prezenta, în curând, la Judecătoria Sectorului 5, pentru un nou termen în procesul pe care i l-a intentat Asociaţia de locatari a blocului, pentru neplata întreţinerii timp de trei ani, perioadă în care a acumulat datorii de 35.000 de lei.

Cadouri de la prieteni: parfumuri, tort şi whisky

Săptămâna trecută, pe 4 ianuarie, Marcel Toader a împlinit 55 de ani. “Ziua de naştere mi-am petrecut-o acasă, alături de mai mulţi amici. Am gătit ceva bun şi a fost foarte frumos”, povesteşte el. “Am primit două parfumuri, un tort şi o sticlă de whisky. Lumea spune că am fost sâmbătă, în Berăria H, la Revelionul Artiştilor, cu o domnişoară, dar nu e adevărat. Am fost alături de fiul meu şi de mai mulţi prieteni, în faţa scenei, la o masă”, adaugă Toader.

Şase căsnicii, şase divorţuri

Prima soţie a lui Marcel Toader a fost o franţuzoaică. Ea ar fi fost cea care l-a iniţiat în afaceri, ajutându-l cu o sumă importantă de bani. Franţuzoaicei i-a urmat jucătoarea de tenis Cătălina Cristea, mariaj care s-a sfârşit după un an şi patru luni. Cântăreaţa Anamaria Ferentz îi spunea ”Da”, după câteva luni de amor nebun, dar vedeta a intentat repede divorţ. Marcel Toader s-a recăsătorit la scurt timp cu Diana Ghenu (fiica fostului primar din comuna Berceni), de care s-a despărţit foarte repede. El s-a însurat apoi cu Gabriela Cristea, de care a divorţat cu scandal după cinci ani. Marcel a dus-o la altar şi pe Maria Constantin, cu care se află în plin divorţ.

Mai multe