Marea finală a sezonului 2 Exatlon! Cine a câștigat premiul de 100.000 de euro
Seara de duminică, 16 decembrie, este una decisivă și plină de emoții, atât pentru concurenți, cât și pentru telespectatorii care îndrăgesc emisiunea „Exatlon”, dat fiind faptul că se joacă marea finală a competiției! Câștigătorii celor două finale, cea masculină și cea feminină, s-au luptat pentru marele trofeu, dar și pentru premiul de 100.000 de euro. Iată cine a câștigat unul dintre cele mai iubite competiții sportive!
În seara de duminică au avut loc ultimele eliminări înainte de marea finală care a decis învingătorul concursului sportiv. În dueluri au ajuns 4 concurenți, toți făcând parte din echipa „Războinicilor”: Iulian Pîtea, Alin Andronic, Beatrice Olaru și Corina Petruț. Alin Andornic a fost pus în situația de a juca pentru un loc în marea finală pe semnătura lui, căci nu a avut îndeajuns timp pentru a se putea reface după accidentarea pe care a suferit-o la picior.
Cei patru concurenți s-au duelat în cadrul celor două finale: una masculină și una feminină, iar în urma grelelor trasee, în funcție de probele câștigate de fiecare, au fost aleși cei doi finaliști care s-au chinuit din răsputeri pentru obținerea titlului de cel mai bun sportiv, care vine la pachet cu trofeul concursului și premiul în valoare de 100.000 de euro.
Ce concurenți au ajuns în marea finală
În finala feminină, cele care s-au luptat pentru un loc în marea finală au fost Corina și Beatrice, iar învingătoarea a fost Beatrice, care a terminat proba înaintea colegei ei. În finala masculină, Alin Andronic a ieșit câștigător, în ciuda accidentării sale la picior, cu care a concurat bandajat.
Marea finală s-a jucat, astfel, între Beatrice Olaru și Alin Andronic, care nu a fost la fel de norocoși ca participanții primului sezon Exatlon. Dacă în prima ediție a emisiunii câștigătorul a fost ales de publicul de acasă, prin vot, de data aceasta cei doi concureți au fost nevoiți să se confrunte pe traseu pentru marele premiu, pentru a demonstra că merită titlul de câștigător al Exatlonului.
Beatrice Olaru a câștigat marea finală Exatlon
Deși cei doi concurenți care au ajuns în marea finală, Alin Andronic și Beatrice Olaru, au muncit mult pentru a ajunge în acest stadiu avansat al competiției, finala s-a anunțat a fi una dintre cele mai grele provocări pentru aceștia! Pentru ca emoțiile să se mai diminueze, Alin și Beatrice au primit o surpriză din partea foștilor concurenți ai show-ului, care au venit să-i susțină. Cei doi finaliști și-au ales fiecare două trasee preferate, unde au avut loc duelurile. Aceștia au trebuit să termine traseele meciurilor contra cronometru. Cea care a câștigat marea finală Exatlon este Beatrice Olaru, după ce Alin Andronic a abandonat jocul în mod neașteptat, înaintea ultimei probe.
„Tot efortul şi munca mea aici au fost răsplătite. E un sentiment frumos dar ciudat. E foarte ciudat să fim doar noi doi. Vila era goală! Sunt aici din prima zi şi plec ultima. Am trăit experienţa asta, au fost multe încercări, multe momente grele! Beatrice cea care a intrat în competiţie e diferită de cea care pleacă. S-a transformat! Nu m-am dat bătută niciodată. Am luptat cu ce am avut mai bun în mine”, spunea Betty, atunci când a aflat că a intrat în marea finală.