Margherita de la Clejani ar fi consumat un cocktail de stupefiante, printre care şi cocaină

30 iulie 2020 11:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Familia Clejanilor a început să resimtă urmările accidentului din 23 mai, provocat de rebela Manole Miryam Margareta (28 de ani). Atunci, fiica artiștilor Viorica și Ioniță de la Clejani a lovit o mașină parcată, însă problemele au apărut în momentul în care polițiștii au testat-o cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv. Iată că acum a ieșit la iveală și rezultatul probelor biologice de la INML.

Margherita de la Clejani a fost audiată pe 28 iulie de către poliţiştii de la Brigada Rutieră, conform România TV. Potrivit sursei citate, Clejanii ar fi refuzat de două ori să plăteacă testul de la INML, iar din acest motiv Brigada Rutieră a achitat 1.200 de lei pentru a primi rezultatul probelor biologice ale Margheritei. Conform surselor România TV, în ziua în care a provocat accidentul rutier, Margherita ar fi consumat un cocktail de stupefiante, printre care se numără şi cocaina. Margherita era așteptată în cursul zilei de ieri, în faţa poliţiştilor de la Brigada Rutieră, pentru a primi rezultatul examenului toxicologic. Solista va rămâne în continuare cu permisul de conducere suspendat.

Cum s-a petrecut accidentul

Margherita, fiica celebrilor artiști Viorica și Ioniță de la Clejani, a fost implicată într-un accident rutier, în dimineața zilei de 23 mai, în București. Polițiștii ajunși la fața locului au găsit-o pe Margherita într-o stare de alertă, provocată, se pare, de consumul de droguri. Solista a fost testată cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive. Solista se afla la volanul mașinii personale, un Range Rover Evoque, pe care părinții i l-au cumpărat în 2015, cu 45.000 de euro.

"Astăzi, in jurul orei 06.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe bd. Gheorghe Șincai. Conducătorul unui autoturism care circula pe bd. Gheorghe Șincai dinspre bd. Dimitrie Cantemir ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autovehicul parcat regulamentar pe prima banda de circulație. În urma accidentului rutier nu au rezultat victime. Conducătorul autovehicului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Comportamentul necorespunzator și gesturile necontrolate i-a determinat pe polițiști să procedeze la testarea conducătorului auto și cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, context în care, acesta a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice", a informat atunci brigada rutieră din Capitală.

Citește și:

Ioniță de la Clejani își apără fiica și nevasta: “Margherita a avut o cădere de calciu. Viorica e ca o leoaică”

Margherita de la Clejani, sub influența drogurilor la volan. Fata lui Ioniță a provocat un accident în Capitală

Mai multe