Maria Ciobanu se topeşte de dorul României: «Mă rog să ajung cât mai repede acasă»

14 iulie 2020 7:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

Celebra solistă de muzică populară, Maria Ciobanu (82 ani), stabilită de peste 15 ani în Florida, de-abia așteaptă să revină în țară, în această toamnă, având programate câteva spectacole, dar și un botez.

În plus, vrea să-și serbeze la București ziua de naștere, pe 3 septembrie, alături de prietenii vechi și de membrii familiei.

”Cu sănătatea sunt ca la 82 de ani. Mă mai dor mâinile, genunchii, dar anii își spun cuvântul. Suntem sănătoși, așa, în general. Dar abia aștept să revin în țară, pentru că acolo e mai bine. Mă rog să ne țină Dumnezeu sănătoși și să începem munca, pentru că eu am cântat aici doar de două ori și pe gratis. Mă rog zi și noapte la Dumnezeu să ajung acasă cât mai repede”, a spus Maria Ciobanu, la Antena Stars.

Ionuț Dolănescu, fiul vedetei, o va însoți peste tot, cei doi având mare succes pe scenă, în duet. 

Mai multe