Maria Ciobanu şi Ionuţ fac iar bani de pe urma lui Ion Dolănescu

29 august 2017 20:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

Maria Ciobanu (79 de ani) și fiul ei, Ionuț Dolănescu (45 de ani), fac iar bani pe spatele regretatului Ion Dolănescu, care s-a stins din viață pe 19 martie 2009, în urma unui infarct.

Cântăreața de muzică populară va susține un concert la cea de-a patra ediție a ”Festivalului Ion Dolănescu”, care va avea loc la Târgoviște, în perioada 6-7 septembrie, în Piața Tricolorului, intrarea fiind liberă. Evenimentul este programat la numai câteva zile de la aniversarea Mariei Ciobanu, care va împlini 80 de ani pe data de 3 septembrie.

Ionuț Dolănescu, care este și organizatorul evenimentului, împreună cu autoritățile locale, va cânta din nou la festivalul organizat în memoria tatălui său.

Pe afiș mai figurează și surorile sale, Leontina și Camelia, care vor veni din America și din Franța, pentru a urca pe scena spectacolului.  

Mai multe