Maria Constantin, cele mai fericite clipe: în sfârşit, în vacanţă cu fiul ei

9 iulie 2018 18:24   Vedete românești
Ultima actualizare:

În urmă cu două luni, Maria Constantin și fostul ei soț, cântărețul Ciprian Tapotă, au fost din nou într-o dispută. De data aceasta, pentru copilul pe care îl au împreună, Codruț (8 ani), și care locuiește la Târgu Jiu cu tatăl său.

Atunci, Maria a vrut să-și ia băiatul în vacanţa programată, dar s-a lovit de un refuz categoric din partea primului soț, care nu a vrut să-i dea procură pentru ca Maria să poată ieşi din ţară cu micuţul.”Dacă nu se răzgândeşte în termen de 15 zile îl voi da în judecată, deja am vorbit cu avocata mea, Oana Anghel. Cine îşi face imagine pe spatele copilului, eu sau primul meu soţ? El îl ia sâmbătă noaptea, la nunţi, atunci când are cântări. Îl pune să cânte de faţă cu toţi la vioară. Un copil de vârsta lui trebuie să doarmă noaptea”, a declarat, în exclusivitate pentru Click!, Maria Constantin. Iată că solista a renunțat la ideea de a mai face potecă prin tribunale și a ales să-și petreacă în țară vacanța cu băiețelul ei și să se bucure din plin de clipele petrecute împreună.

Au mâncat la restaurante, au fost la muzeul Antipa, s-au plimbat prin parc și pe la diferite locuri de joacă, iar în perioada următoare au în plan să meargă pe Litoral. ”De câteva zile profit de acest timp unic alături de băiatul meu. Am fost prin diferite locuri frumoase, vrem să facem mult mai multe, dar a fost ploaia asta, care ne-a împiedicat. Spre finalul săptămânii mergem la mare”, ne-a spus Maria Constantin.

Mai multe