Maria Constantin, despre operaţia la sâni: "Cu sexul a fost o mică problemă"

18 mai 2021 7:54   Vedete românești
Ultima actualizare:

Artista în vârstă de 34 de ani și-a făcut o intervenție estetică în luna martie, la nivelul bustului. După experiența nașterii și alăptării, Mariei Constantin i s-au lăsat foarte mult sânii și a decis să se opereze. A avut mai multe interdicții după operație, iar una dintre ele a fost abstinenta sexuală.

 “Aveam un complex de acum 11 ani, nu puteam purta rochii fărăr sutien, se vedea inestetic. Am ales să fac în perioada asta pentru că, dacă tot nu sunt spectacole, am avut timp să mă recuperez. Nu am avut dureri, doar în prima zi, o presiune pe piept. A fost o operație complicată, dar nu am avut dureri după, m-am recuperat rapid. Nu am avut probleme, că am și respectat strict toate indicațiile medicului. Nu am voie 6 luni sală, nu am avut voie să fumez, și cu sexul a fost o mică problemă, dar am trecut peste acea etapă, chiar dacă a fost greu pentru mine”, a mai declarat Maria Constantin la Xtra Night Show.

Mai multe