Maria Constantin face injecţii în scalp pentru plete de Cosânzeană

3 mai 2018 9:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nici tratamentele pentru păr nu mai sunt de au fost! Măştile cu ulei de măsline sau de ricin şi şampoanele regenerante nu mai sunt la modă pentru un păr lung şi sănătos. Maria Constantin a trecut pe la estetician pentru a ajunge în scurt timp la plete de zână. Interpreta de muzică populară a optat pentru un tratament cu vitamine injectabile.

Maria Constantin are un chip de păpuşă de care are mare grijă la medicul estetician. Interpreta de muzică populară face tratamente adecvate tipului său de ten, dar mai nou a încercat soluţii inovatoare şi pentru a avea un păr lung şi bogat.

“Sunt obosită și uneori am și eu nevoie de anumite vitamine pentru tenul meu. La recomandarea medicului am ales mezoterapia atât pentru ten, cât și pentru păr”, a mărturisit Maria Constantin.

Cântăreaţa a optat pentru o rejuvenare a dermului cu ajutorul mezoterapiei, metodă care o ajută să estompeze ridurile fine şi să-i hidrateze tenul, prin stimularea producției de elastină și colagen. Pentru că şi-a dorit să-şi lase părul să crească, esteticianul i-am recomandat mezoterapia și pentru scalp. Acest lucru presupune injectarea unui cocktail de vitamine care stimulează regenerarea și creșterea părului. Pentru a avea un rezultat rapid, solista va face în următoarele săptămâni câteva ședințe.

Mezoterapia este o metodă folosită în medicina estetică, prin care medicii folosesc antioxidanți, aminoacizi și acid hialuronic, pe care le introduc în derm. Procedura are ca efect o hidratare intensă, stimularea sintezei de colagen și redarea fermității pielii.

Mai multe