Maria Constantin, primele poze cu noul iubit: „Locuim împreună de un an”
Maria Constantin (34 de ani) a găsit din nou dragostea după relația cu fostul fotbalist Dacian Varga. Cântăreața de muzică populară are un nou iubit și a postat, în premieră, poze cu ei doi pe contul de Instagram. Maria ne-a oferit și primele delarații despre relația ei.
Bărbatul este cu trei ani mai mic decât ea și se numește Robert Stoica. Cei doi sunt împreună de un an de zile. „Este iubitul meu, locuim împreună de un an de zile. Am postat o poză cu el, dar nu vreau să-mi mai expun viața privată ca și până acum. El nu face parte din lumea muzicală, nu e persoană publică și vreau să-l protejez, pentru că nu e obișnuit cu lumina reflectoarelor. Plus că nu vreau să se mai intre cu bocancii în viața mea, ca până acum”, a declarat Maria Constantin, în exclusivitate, pentru click.ro.
Cântăreața Maria Constantin s-a despărțit de fostul ei iubit, fotbalistul Dacian Varga, în februarie anul trecut. Cei doi aveau de gând să se căsătorească, dar ruptura a venit subit. ”Pot să spun că lui Dacian nu am ce să îi reproșez, e un om foarte bun, însă am ajuns să ne înstrăinăm. Eram amândoi foarte ocupați, așa am ajuns în punctul de a discuta față în față ferm și să ajungem la această decizie”, a declarat Maria Constantin, pentru Click.ro, la acea vreme.
Solista și-a pus implanturi de 400 ml
Dacă tot are un iubit nou, Maria Constantin a făcut și o investiție în aspectul ei estetic. Vedeta și-a pus, recent, implanturi de ultimă generație, de 400 ml. După naștere, Mariei i se lăsaseră sânii și avea nevoie de această operație. „M-am gândit de ziua mea, că tot am împlinit 34 de ani, să-mi fac acest cadou. După ce am născut, sînii mi s-au lăsat și erau disproporționați. Am vrut inițial să fac doar o ridicare, dar medicul mi-a explicat că rămâneam fără sâni în cazul ăsta. Așa că am decis să-mi pun implanturi. Domnul doctor Pascal Dameh mi-a pus un implant din gama de lux, implant ergonomic, arată cât se poate de natural. Nu am avut deloc dureri după operație, trebuie doar să port corsetul o lună - două”, a mai declarat solista, pentru click.ro.
Citește și: