Maria Constantin s-a mutat cu Dacian Varga la un an de la divorțul de Toader

8 ianuarie 2019 22:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

Maria Constantin (31 de ani) a trecut prin două divorţuri cu scântei, însă, deşi s-a jurat că o vreme nu mai vrea să audă de o altă relaţie, Cupidon a săgetat-o iar, toamna trecută. Bărbatul care i-a intrat în suflet, fotbalistul Dacian Varga, are în spate un CV amoros impresionant, trecându-i prin dormitor mai multe frumuseţi din lumea sclipicioasă a show-biz-ului. Recent, celebrul cuplu s-a mutat împreună, semn că lucrurile merg bine.

Maria Constantin l-a dat uitării pe Marcel Toader, de care s-a despărţit anul trecut, pe 24 ianuarie. Mai mult, solista cu chip de păpuşă şi-a refăcut deja viaţa, alături de fotbalistul Dacian Varga (34 de ani), dovadă stând şi fotografiile realizate de fotoreporterii Click!, în urmă cu două zile.  Sportivul care a avut un ultim contract în fotbal cu echipa Petrolul Ploieşti, în 2016, tocmai ieşea dintr-un local unde a vizionat un meci şi, surpriză, s-a urcat la volanul maşinii iubitei lui, Maria. BMW-ul a fost achiziţionat recent, ce-i drept, la mâna a doua, cu suma de 25.000 de euro. Acesta s-a dus direct acasă, iar în parcare îl aştepta cântăreaţa, care l-a ajutat să scoată din portbagaj mai multe bagaje. 

Cei doi locuiesc împreună în cuibuşorul lui de nebunii, un apartament situat în zona Dorobanţi. Maria face ce face şi nimereşte tot în cartiere bune, căci cu fostul soţ, Marcel Toader, a stat în casa acestuia, din strada Brezoianu. Maria şi Dacian par că au făcut un pact, la debutul relaţiei, căci nici unul dintre ei nu doreşte să dea detalii despre povestea lor de dragoste, pe care fac tot posibilul să o ţină departe de ochii lumii. Solista stă, în această relaţie, pe nisipuri mişcătoare, nu de alta, dar dacă Marcel a avut şase neveste, iată că şi Dacian are cu ce se lăuda, pe plan amoros. 

Dacian Varga are un palmares bogat la capitolul iubite

Apropiaţii lui susţin că el ar fi marcat în poarta mai multor frumuseţi din showbiz, dar numai el ştie cât e adevăr şi cât e ficţiune. Acesta s-ar fi iubit cu vedetele tv Maria Simion, Roxana Vaşniuc şi Ana Maria Gheorghe, dar şi cu fotomodelul Iulia Tăbăcaru.  Mai mult, o altă fostă iubită, Larisa Judele, l-a acuzat pe sportiv că ar fi lovit-o, luna trecută, când s-au întâlnit întâmplător, la Târgul de Crăciun.

„Dacian era la târg cu Maria Constantin. A fost, într-adevăr, o mică ceartă, fiindcă această Larisa a început să vorbească lucruri neadevărate şi urâte despre Dacian prin oraş. Nu s-a pus nici o secundă problema de bătaie. Dacian Varga nu este un bătăuş. La târg, erau zeci de oameni lângă ei. Dacă ar fi calcat-o în picioare, aşa cum s-a scris, ar fi sărit cineva să o apere, ar fi venit Poliţia, deci nu a fost vorba de nici o bătaie”, au povestit apropiaţii lui Dacian Varga, pentru spynews.ro.

Marcel Toader: «Gândesc la fel, de aceea merge relaţia lor»

Solista de muzică populară Maria Constantin s-a căsătorit prima oară la vârsta de 23 de ani, când  i-a jurat credinţă lui Ciprian Tapotă-Lătăreţu, şi el cântăreţ şi fiu de lăutari, cu care are un băieţel. A divorţat de el în 2013, urmând ca în 2015 cântăreaţa să îmbrace din nou rochia de mireasă, alături de Marcel Toader. Relaţia lor a rezistat însă doar până anul trecut. Contactat de Click!, Marcel Toader nu a dorit să facă prea multe comentarii pe seama relaţiei fostei soţii cu Dacian Varga: ”Nu mă bag, probabil că ei gândesc la fel, de aceea merge relaţia lor”. Marcel susţine că încă nu şi-a găsit o iubită şi că Sărbătorile de Iarnă le-a petrecut la Constanţa: ”Am fost acasă, mama m-a aşteptat cu bunătăţi. Femeile nu contează acum, mă concentrez din nou pe afaceri”, a mai adăugat el. 

Mai multe