Marian Drăgulescu a luat masa cu nevasta, fosta soţie şi noul ei logodnic
A divorţat cu mare scandal de Larisa pentru a se căsători cu Corina, iar sâmbătă seară, la un restaurant din Bucureşti, le-a adus la aceeaşi masă şi sunt cele mai bune prietene. Performanţa îi aparţine gimnastului Marian Drăgulescu. De dragul copiilor din primul mariaj, el a reuşit să facă pace între actuala şi fosta soţie. Mai mult, îl acceptă chiar şi pe Ovidiu, noul logodnic al Larisei.
Telenovela a început acum 11 ani, când Marian Drăgulescu (38 de ani) se despărţea definitiv de Larisa (35 de ani), iar acuzaţiile de ambele părţi erau incredibile. S-au reclamat la poliţie şi au avut mai multe episoade violente, totul în faţa copiilor, Beatrice (14 ani) şi Richard (12 ani). Procesele pentru neplata pensiei alimentare s-au încheiat după cinci ani, iar de atunci se pare că au făcut paşi uriaşi spre o relaţie normală de familie.
De câţiva ani îşi petrec vacanţele împreună
Deşi a divorţat rapid de blondă în anul 2008, după doar doi ani de mariaj, sportivul a revenit la ea, sperând că se va schimba. Marian o descria pe Larisa drept o mamă iresponsabilă şi o femeie imatură care provoca mereu scandal. Mai mult, el susţinea că ea îşi dorea un trai luxos şi că a întreţinut-o mereu.
Discuţiile dintre ei au degenerat în violenţe fizice de ambele părţi. Fire paşnică, Marian regretă că a lovit-o pe Larisa. “A fost prima şi ultima lovitură pe care a primit-o de la mine”, povestea el despre incidentul violent. Pentru a trece mai uşor peste despărţirea de Larisa, sportivul a mers săptămânal la psiholog.
La rândul ei, Larisa l-a acuzat pe gimnast că o bătea, că o înjura aproape zilnic, dar şi că se masturba fără să se ferească de copiii lor foarte mici în acea perioadă. Apariţia actualei soţii, Corina, în viaţa lui Marian, a scandalizat-o şi mai tare pe Larisa care se judeca pe atunci pentru plata pensiei alimentare. Larisa afirma despre Corina că a făcut videochat şi câştiga 4.000 de euro pe lună.
Marian şi Corina s-au căsătorit civil în anul 2010, în timpul unei vacanţe în Las Vegas, SUA. Un an mai târziu, s-au cununat religios la Bucureşti. Noua soţie a sportivului l-a susţinut pe gimnast să rezolve problemele legate de copii, să le achite pensia alimentară şi să menţină o relaţie cât mai apropiată. Tot Corina a fost cea care a aranjat apele astfel încât să meargă toţi în vacanţe. Treptat, divergenţele s-au rezolvat, iar scandalurile au fost date definitiv uitării.
Larisa a avut o viaţă zbuciumată după divorţul de gimnast. A rămas cu doi copii şi a încercat să-şi refacă viaţa. Acum îl iubeşte pe Ovidiu Mihai (23 de ani), atacant la CSM Râmnicu Vâlcea. Ea s-a ocupat de copii, iar satisfacţia ei e că Richard a moştenit talentul sportiv al tatălui, iar Beatrice e o fire artistică. La doar patru ani, fetiţa a fost operată de hipoacuzie şi s-a recuperat complet.