Marile iubiri ale Corinei Chiriac. La un pas de nuntă cu idolul femeilor din Cehia
Corina Chiriac (66 de ani) a fost, în tinerețe, una dintre cele mai dorite femei din România. Pe vremea lui Ceaușescu a rupt inimile multor bărbați. Cele două mari iubiri ale artistei au fost Ovidiu Lipan Țăndărică și celebrul artist ceh, Karel Gott, un interpret divinizat în țara sa.
Corina Chiriac a trăit o frumoasă poveste de dragoste în tinerețe cu Ovidiu Lipan Țăndărică, dar relația lor a fost mediatizată abia în anii ‘90. Au trăit cu pasiune o poveste care nu s-a încheiat cu un mariaj. Peste ani, Țăndărică spunea că îi pare rău că nu a cerut-o de soție pe Corina.
Tot în anii tinereții, artista s-a iubit cu un artist de talie internațională, celebrul Karel Gott, acum în vârstă de 77 de ani, adorat la vremea respectivă în toată Europa. Corina l-a cunoscut pe Karel la un festival de muzică din Cehoslovacia, iar la scurt timp cei doi formau un cuplu. Interpretul avea mare succes la femeile frumoase, iar nurii Corinei nu l-au lăsat indiferent. Și cu el artista noastră a fost la un pas de căsătorie. Corina Chiriac a făcut mult timp naveta în Republica Cehoslovacia, țara natală a iubitului ei, atât pentru concerte, cât și pentru a se întâlni cu acesta. Nu a fost să fie însă nici de data aceasta, unii speculând că la originea rupturii s-ar aflat oficialii comuniști de la București.
Corina Chiriac a ajuns totuși în fața altarului mult mai târziu, în SUA, în 1993, cu un un bărbat mult mai tânăr decât ea, un om de afaceri pe nume Virgil Anastasiu. Mariajul a durat însă numai patru ani, cei doi divorțând în 1997.