#Exclusiv Click!

Marina Almășan și Georgică Cornu, din nou la tribunal de Mărțisor! Vedeta TVR îl vrea la închisoare cu orice preț? Ce spune avocata afaceristului? 

4 februarie 2026 11:16   Vedete românești

Scandalul dintre Marina Almășan și afaceristul Georgică Cornu se reaprinde la tribunal, chiar în luna martie a acestui an. Cu ce ocazie se vor întâlni acum cei doi foști parteneri de viață în instanță?

Georgică Cornu și Marina Almășan vor avea o nouă „întâlnire” în fața magistraților, la începutul lunii martie.

Marina Almășan îl acuză pe Georgică Cornu de încălcarea ordinului de protecție

Magistrații au stabilit ziua în care urmează să dea verdictul  în dosarul în care a Marina Almășan l-a acuzat pe Georgică Cornu de încălcarea ordinului de protecție.

Judecătorii au informat-o, cu acest prilej, pe vedeta TVR că poate contesta probele administrate la dosar de anchetatori și că își poate angaja un apărător, care să o reprezinte în procesul cu fostul partener de viață. 

Marina Almășan se poate constitui parte civilă în proces și conform legii, „dacă se constituie parte civilă, persoana vătămată poate obține daune morale sau materiale direct în cadrul procesului penal”.

Marina Almășan îl acuză pe Georgică Cornu de încălcarea ordinului de protecție, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Ce spune Dalina Terzi, avocata lui Georgică Cornu?

 „Acesta este un dosar penal, nu un nou ordin de protecție. Domnul Cornu este acuzat că a încălcat primul ordin de protecție emis, cel valabil între iulie 2024 - decembrie 2024.

Dosarul fiind penal, a durat ceva cercetarea penală și acum a ajuns la instanță. Teoretic, domnul Cornu ar putea face închisoare, dar practic e foarte puțin probabil. Domnul Cornu s-ar putea însă alege cu amendă penală”, a declarat Dalina Terzi, în exclusivitate pentru Click!

Cornu vrea și el bani de la Marina Almășan 

Într-un alt proces, civil, afaceristul Georgică Cornu a cerut ca Marina Almășan, fosta lui parteneră de viață, să-i returneze suma de 200.000 de euro. 

Banii ar fi fost oferiți de afaceristul timișorean la începutul relației lui cu Marina Almășan, pentru ca aceasta să își poată achita datoriile după procesul de partaj cu regretatul Victor Socaciu.

Mai multe