Marina Voica: “Asta a fost echipa cea mai tare. Acum avem peste 70 de ani, dar tot pe baricadă". Ce dive sunt în imagine

25 aprilie 2020 20:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Marina Voica (83 de ani), interpreta piesei “Și afară, plouă, plouă!“, a scotocit în albumul cu amintiri și a publicat pe contul ei de Facebook o fotografie din anii tinereții. Alături de marea artistă apar în cadru alte trei vedete cu voci de aur, toate fiind și acum un exemplu de cochetărie.

Celebra solistă Marina Voica a strâns peste 1000 de like-uri, din partea fanilor, cu fotografia de arhivă, în care apare alături de alte trei dive din anii comunismului, Margareta Pâslaru, Olimpia Panciu și de inegalabila Angela Similea. Mesajul postat de Marina a fost pe placul internauților: “Asta a fost echipa cea mai tare. Acum avem peste 70 de ani. Dar tot pe baricadă. E o provocare pentru cei care ar putea să gândească altfel“.

De altfel, cântărețele îndrăgite de români și-au păstrat și acum eleganța, iar vocea este tot la cote maxime. Marina Voica cântă chiar și în discoteci, fiind iubită de toate generațiile. Dar, și dansează pe scenă, în pantofi cu tocuri înalte. În plus, are aceeași greutate din anii studenției, 53 de kg. Vedeta locuiește la Breaza, unde, pe vreme de pandemie, se gospodărește singură.

Cât o privește pe Margareta Pâslaru (76 de ani), ea adoră rochiile lungi și pălăriile colorate. Interpreta melodiei "Lasă-mi, toamnă, pomii verzi" a povestit despre activitatea sa, într-un interviu pentru OK! Magazine: "Pasiunea e-acel ceva ce-ţi dă putere, ca sorbind venin să crezi că-i miere". Este un vers dintr-o compoziţie proprie din anul 1972. Îmbrăţişez solitudinea creatoare, savurez avangarda, am rămas un spirit liber. Muzica înseamnă dăruire, contopirea simţirilor cu spiritul.Depinde. Îmi descarc ideile la pian, cizelez armoniile, textul. Apoi lucrez cu  orchestratorii. Urmează programarea înregistrării pentru care mă pregătesc studiind interpretare. În altă zi, revin la mixaj. Timpul liber ocazional este productiv şi el, citesc, învăţ, studiez, dau curs unor invitaţii la evenimente culturale. În funcţie de locul în care trebuie să ajung, îmi schiţez singură costumul, îmi aleg ţinuta vestimentară".

Cât o privește pe Angela Similea, nu renunță nici ea la ținutele elegante, deși are 73 de ani, fiind mereu o apariție de revistele de modă. Vedeta locuiește atât în România, cât și în America, alături de fiul ei, Sorin Hilgen (46 ani). Acesta este unicul moştenitor pe care cântăreaţa îl are din a doua căsnicie, cea cu Sorin Movileanu, de profesie chitarist. Mai târziu, Sorin a fost înfiat de omul de afaceri Jan Christian, cel de-al treilea soț al cântăreței. Fiul interpretei are o situație materială bună, fiind angajat în divizia IT a unei companii cu renume din America. A câștigat întotdeauna bine, după cum povestește chiar celebra lui mamă. “Acum mi-a spus că vrea să-și dea Masterul în comunicarea în diverse sisteme între computere. Ceva de genul acesta. Fiind un student bun, i-a fost permis să lucreze în laboratorul Universității. El repara și întreținea tot ceea ce era computer în Facultatea de Medicină de la New York University”, a mărturisit Angela Similea, într-un interviu, pe site-ul ei oficial, similea.ro.

Nu în cele din urmă, și Olimpia Panciu (67 de ani), și-a păstrat eleganța, optimismul, dar și timbrul vocal. Este căsătorită cu Mircea Romcescu, fratele cântărețului Adrian Romcescu. Cei doi artişti au părăsit România în 1988 şi s-au mutat în Danemarca, unde Olimpia a lucrat ca desenator, iar el, în calitate de compozitor. Au revenit în România,  în urmă cu zece ani, și și-au deschis un studio muzical, unde dau lecții de canto.

Citește și:

Angela Similea, 12 drame în 10 ani: i-au murit patru persoane din familie, iar asta nu e tot

Marina Voica: «La 83 de ani, sunt singură în izolare, doar Gabriel Dorobanțu s-a oferit să mă ajute»

Mai multe