#Exclusiv Click!

Marina Voica petrece de Crăciun cu sarmale preparate de vecinii ei, cu suflet mare, din Breaza. Duce dorul mamei: „Era o superbitate!” Foto

23 decembrie 2024 13:28   Vedete românești

Solista de muzică ușoară Marina Voica (88 de ani), celebră cu refrenul „Și, afară, plouă, plouă”, recunoaște că nu va găti, nici anul acesta, de Crăciun, și că toate bunătățile tradiționale românești le va primi în dar de la vecinii, cu suflet mare, din Breaza: „Nu-mi place să stau în bucătărie”, spune ea, exclusiv pentru Click! Artista duce dorul părinților și fratelui.

„Nu îmi place să stau în bucătărie”

Gătitul nu reprezintă pentru Marina Voica un punct forte. Dar asta nu înseamnă că, de Crăciun, nu va avea masa plină cu mâncare, inclusiv cu sarmale, tobă și cârnați:

„Eu nu prea gătesc, nici în timpul anului, iar de Sărbători, nici atât. Cel mult o supă, ceva foarte ușor. Nu îmi place să stau în bucătărie, prefer să fac ordine, să grădinăresc. Dar, vecinii îmi aduc mereu, vin în vizită cu sărmăluțe, cu prăjituri. Stăm la masă, povestim, îi servesc și eu cu ce pot, este frumos. Am niște vecini tare de treabă, ne ajutăm, așa e la Breaza, unde locuiesc de aproape 20 de ani”, spune Marina Voica, exclusiv pentru Click!

Secretul siluetei, la 88 de ani: „Cumpăr din piață legume și fructe”

Marina Voica ne-a dezvăluit și secretul taliei ei de invidiat, la vârsta de 88 de ani:

„Am avut mereu cam aceeași greutate, degeaba se tot miră lumea că am mai slăbit. Dar, nici nu mănânc cine știe ce, mai mult supe, legume și fructe, pe care le cumpăr din piața de la Breaza. Eu le aleg, cu mâna mea. Încap și acum în rochiile de la debutul muzical, pe unele le-am păstrat, le-am mai adaptat. În plus, semăn cu mama, și ea avea siluetă, era și foarte frumoasă, o superbitate!”. 

„Exercițiile fizice sunt foarte importante, la orice vârstă”

„În plus, fac și în prezent exerciții fizice, genuflexiuni, cândva ajungeam și la câte 100 pe zi. Am făcut sport, în tinerețe, gimnastică și patinaj viteză. Exercițiile fizice sunt foarte importante, la orice vârstă. Deși am suferit o operație la inimă, în urmă cu câțiva ani, mă simt bine, nu am probleme”, a mai menționat artista, exclusiv pentru Click!

„Am o pensie bună, îmi ajung banii pentru cele necesare”

Interpreta de muzică ușoară are numeroase solicitări, din partea organizatorilor de evenimente, de a cânta de Sărbători. Încă nu a dat curs invitațiilor: 

„Nu știu ce să fac, am oferte bune, dar contează cum mă simt în acea perioadă, nu dau încă un răspuns. Poate că, la cei 88 de ani ai mei, mai bine-i acasă, la căldurică. Sunt la vârsta la care pot să refuz un concert, nu mai sunt obligată să cânt, ca în tinerețe. Am o pensie bună, îmi ajung banii pentru cele necesare.”, a mai precizat Marina Voica, exclusiv pentru Click!

Mai multe