Marioara Zăvoranu a murit! Oana, cuprinsă de remuşcări: ''Plânge încontinuu''
Deşi Marioara Zăvoranu a murit vineri dimineaţă (17 aprilie), la spitalul Fundeni, după o lungă suferinţă, Oana Zăvoranu încă nu a avut putere să vadă trupul neînsufleţit al mamei sale.
Vedeta l-a rugat pe iubitul ei Alex Ashraf şi pe cea mai bună prietenă, Raluca Macovei, să se ocupe de ridicarea trupului de la morga spitalului Fundeni, iar de vineri seară s-a închis în casă şi plânge încontinuu. Cel mai probabil Oana îşi va vedea mama duminică dimineaţa când va avea loc înmormântarea la cimitirul ''Eternitatea''.
Marioara Zăvoranu a murit: Oana Zăvoranu, devastată de durere
Vineri seara, Oana Zăvoranu a mers la casa Marioarei din Afumaţi, unde a făcut inventarul bunurilor părinteşti şi a ales hainele cu care să îşi înmormânteze mama. Zăvo a petrecut ore bune printre lucrurile Marioarei şi a plâns neîncetat. Cea mai bună prietenă a brunetei, Raluca, a mărturisit că Oana nu acceptă nici acum că Marioara Zăvoranu a murit: ''A fost cea mai urâtă noapte. Prietena mea strângea obiectele mamei ei în braţe şi plângea. Oana suferă. Nu a închis un ochi, a plâns încontinuu. Oana m-a trimis la spital acum două săptămâni, voia să se împace cu mama ei. Are în suflet o durere foarte mare. S-a gândit patru ore ce mesaj să scrie pe coroană. O îngroapă creştineşte pe mama ei, se ocupă de tot. Nu a vrut să mănânce. Stătea cu ochelarii şi cu inelele doamnei Zăvoranu în mână şi plângea'', a declarat Raluca Macovei la Antena Stars.
De asemenea, aceasta a mai mărturisit că Oana Zăvoranu a repetat încontinuu: "De ce ai murit, mamă? De ce nu ai vrut să mă iubeşti? Nu-şi poate reveni din şoc, e o durere imensă", a mai spus cea mai bună prietenă a Oanei.
Deşi a declarat că va merge sâmbătă dimineaţă să îşi ridice mama de la morga spitalului, Oana nu s-a ţinut de cuvânt, ci l-a trimis pe Alex Ashraf, iubitul ei palestinian, să ridice trupul neînsufleţit al Marioarei Zăvoranu.
Potrivit Ştirilor Kanal D, Alex a plecat de dis de dimineaţă de acasă de la Oana pentru a duce hainele în care Marioara Zăvoranu va fi înmormântată. S-a întors la vila vedetei cu cererea pe care Oana trebuia să o semneze pentru ca trupul acesteia să fie ridicat de la morga spitalului Fundeni.
Marioara Zăvoranu a murit: Ce a scris Oana pe coroana depusă la căpătâiul mamei
La o zi de la moartea mamei ei, Oana Zăvoranu a revenit la sentimente mai bune şi a decis să-i respecte Mărioarei Zăvoranu ultima dorinţă: aceea de a-şi dormi somnul de veci în cimitirul "Etenitatea". Bruneta a acceptat ca mama ei să fie înmormântată în cimitirul pe care femeia de afaceri îl deţinea, iar sâmbătă dimineaţă, trupul neînsufleţit al Mărioarei Zăvoranu a fost depus la capelă.
Oana Zăvoranu se ocupă, împreună cu prietena ei, Raluca Macovei şi cu iubitul palestinian Alex Ashraf, de înmormântarea mamei ei. Bruneta a acceptat, într-un final, ca trupul neînsufleţit să fie depus la capela cimitirului Eternitatea, unde, de altfel, Mărioara îşi va dormi somnul de veci.
Oana a cumpărat a depus la căpătâiul mamei ei o coroană din trandafiri roşii, cu un mesaj emoţionant: "Te iubesc şi nimeni şi nimic nu îţi va putea lua locul tău. În felul meu introvertit, asemenea tatălui meu, te-am iubit mamă".
Marioara Zăvoranu a murit: Unde va fi înmormântată
Marioara Zăvoranu a murit! Oana Zăvoranu s-a răzgândit în privinţa incinerării trupului mamei ei, după ce, iniţial, vedeta a dezvăluit că femeia de afaceri dorea să fie incinerată. Astfel, Mărioara Zăvoranu va fi înmormântată la cimitirul Eternitatea pe care l-a administrat până să ajungă în Spitalul Fundeni, acolo unde s-a stins din viaţă vineri dimineaţa (17 aprilie), la ora 09.30.
Marioara Zăvoranu a murit: Fratele Gigicu a plâns minute bune la capelă
Fratele Marioarei Zăvoranu nu a ţinut cont de mesajul dureros pe care nepoata lui i l-a transmis în care îi interzice să meargă la înmormântarea surorii lui şi a ajuns alături de rude la capelă, în cursul zilei de sâmbătă (18 aprilie), conform ştirilor Kanal D.
Vizibil afectat, Gigicu, pe numele său real Gheorghe Radu, nu s-a dezlipit de sicriul surorii lui, unde a petrecut minute bune, iar la ieşire a ţinut să îi trimită un mesaj Oanei: ''Poate să stea liniştită, toată averea e a ei. Nu ştiu când va fi înmormântarea'', a precizat acesta.
Marioara Zăvoranu a murit: cauza oficială a decesului
Marioara Zăvoranu a murit vineri dimineaţă, la Institutul Clinic Fundeni, unde era internată de trei luni. Conform unui comunicat oficial al spitalului, femeia suferea de insuficienţă renală cronică, diabet zaharat pentu care urma tratament cu insulină şi avea boli cardiace.
Medicii au anunţat că femeia avea o afecţiune a arterelor (coronare) care alimentează cu sânge oxigenat muşchiul inimii, boală coronaroană ischemică cu sechele de infarct miocardic. Această afecţiune se caracterizează prin îngustarea coronarelor, cu diminuarea aportului de sânge oxigenat la nivelul miocardului.
Marioara Zăvoranu a fost diagnosticată cu accident vascular celebral sechelar (repetat) şi pionefroză dreaptă (n.r. acumularea urinei purulente într-un sistem colector renal obstruat). Marioara Zăvoranu intrase într-o stare septică severă, iar în ciuda tratamentului administrat, medicii nu au mai putut să o salveze. Aceştia s-au chinuit două ore să o resusciteze, însă în jurul orei 09.30 au constatat decesul.
Marioara Zăvoranu a murit: Oana moşteneşte o avere de 60 milioane de euro
Zăvo și-a văzut visul cu ochii! După moartea mamei sale, pe care a și târât-o prin tribunale, pentru a recupera o parte din moștenire, Oana va intra în posesia averii Marioarei, în valoare de 60 milioane de euro. Averea constă în mai multe apartamente, acțiuni la câteva magazine, dar și la Cimitirul Eternitatea, opere de artă, bijuterii din aur şi vila de peste 300.000 de euro din Afumați. Chiar dacă nu ar face nimic, ea ar încasa 120.000 de euro anual numai din chirii. Din păcate, prețul de a deveni milionară în euro a fost mult prea mare.