Mărioara Zăvoranu şi-a umplut vila cu obiecte de artă care nu valorează mai nimic
Răposata Mărioara Zăvoranu nu a lăsat obeicte de valoare în casa de la Afumaţi spun specialiştii în artă. Obiectele din vila cu două etaje pe care Oana Zăvoranu o vinde acum cu 350.000 euro, valorează maximum 20.000 de euro la casele de licitaţie din Paris.
Oana Zăvoranu a anunţat cu surle şi trâmbiţe că-şi vinde vila din Afumaţi cu tot cu obiectele de valoare, bijuterii, blănuri, cristaluri, argintărie. „Nu mă mai interesează, încep o viaţă nouă, cine cumpără casa să le vândă, să facă ce vrea”, a spus vedeta pe pagina de socializare. Înainte de trecerea în nefiinţă, Mărioara declara despre valori că pot ajunge la sute de mii de euro. Dar, probabil că Oana a fost mai vigilentă şi s-a interesat înainte de a face anunţul de vânzare.
Astfel, ea o fi aflat că de fapt obiectele respective nu sunt atât de valoroase. Ziarul Click! a luat legătura cu Mihai Covaci, cunoscut critic de artă. Specialistul a evaluat bunurile Mărioarei Zăvoranu şi vine cu detalii.
“Piaţa de valori nu mai funcţionează, iar mobilierul vechi nu mai este la căutare. În România nu se vând bine, doar la Paris ar mai avea o şansă printre pasionaţii de astfel de produse. Femeia a cumpărat în necunoştiinţă de cauză. Majoritatea nu depăşesc 2.000 de euro maxim, iar un preţ minim 300 de euro. Candelabrele valorează 1.500-2.000 euro, dormitorul este stil Ludovic XVI-lea şi ajunge la 1.500 euro. Oglinda imensă de pe perete poate ajunge la 700 euro, statuetele 300-700 euro, salonul complet ajunge la 1.500 euro, argintăria - 1 euro gramul, comoda cu ceas 2.000 euro”, spune criticul de artă.
Click! spune
Stilul Ludovic al XVI-lea înseamnă mobilier decorativ, somptuos, cu dimensiuni şi forme largi, cu numeroase ornamente. Un rol important îl joacă tapiţeria care este realizată din materiale scumpe precum brocart, damasc, satin, piele sau velur.
Oana vrea să-și dezgroape mama
Oana Zăvoranu vrea o nouă autopsie! Bruneta a mers, luni (31 august), la Parchet și a cerut, în regim de urgență, o aprobare pentru deshumarea trupului mamei sale. Și asta pentru că Oana bănuiește că Mărioara Zăvoranu nu a murit din cauze naturale. ”Aici vorbim despre o posibilă crimă. Am mari dubii cu privire la decesul ei. Doresc autopsie, poate i s-a administrat ceva. Eu cred că moartea ei este suspectă. E dreptul meu să am dubii”, a spus Oana Zavoranu la Antena Stars.