Marius Moga a furat startul Revelionului! Motivul chefului pe care l-a dat în avans

31 decembrie 2017 13:59   Vedete românești
Ultima actualizare:

Petrecerile se vor ţine lanţ pentru Marius Moga, care sâmbătă seara a chefuit deja cu gaşca de prieteni înainte de Revelion. Această zi nu avea cum să treacă neobservată, fiind una specială când compozitorul a aniversat 36 de ani. Artişti, colaboratori sau doar apropiaţi s-au grăbit să-i ureze "La mulţi ani".

„Micul Mozart” a început petrecerea de pe 30 decembrie. Compozitorul şi juratul de la "Vocea României Junior" a fost sărbătorit de colegi de breaslă, colaboratori şi prieteni, care l-ausurpins cu tort şi cu urări de bine. Cea care l-a datdegol că a petrecut până târziu şi va mai pierde încă o noapte, pentru că urmează Revelionul, este Delia. Artista a fost şi ea una dintre invitatele lui Moga.

Deşi sunt rivali, unul având contract cu Pro Tv, iar cântăreaţa cu Antena 1, cei doi nu lasă munca să intervină în relaţia lor de prietenie. 

Marius Moga este căsătorit cu Bianca Lăpuşte (23 de ani), reporter la emisiunea "Vorbeşte lumea" şi au împreună o fetiţă, Maria.

Mai multe