Marius Moga şi-a serbat ziua la munte, cu tot familionul
Cunoscutul compozitor Marius Moga a împlinit ieri 35 de ani, bun prilej pentru a petrece în familie, dar nu acasă, în Bucureşti, ci la munte, alături de soţia lui, Bianca, şi de fiica lor, Maria.
„Şi-au dorit să nu facă mare tam-tam, astfel că n-a mai organizat un chef mare. Au vrut să fie liniştiţi şi să-i aibă doar pe cei dragi alături”, ne-au spus apropiaţii familiei Moga. Marius a avut un an plin, cu multe filmări pentru „Vocea României” şi „Vocea României Junior” (PRO TV), dar şi multe proiecte muzicale: „Încerc să fac lucruri de calitate acasă şi la studio. Am lucrat anul acesta la mai multe producţii, şi cu artişti noi. Încerc să plasez DeMoga Music ca o companie care ajută tinerii la început de drum”, ne-a povestit de curând Moga într-un interviu. Şi tot el ne-a spus că îşi mai doreşte un copil. “Ne mai dorim, da. Păi, începe să ne placă acum”, a declarat Moga pentru Click!