Marius Moga şi soţia au intrat în focuri pentru botez
Marius Moga (33 de ani) se află în Los Angeles, cu diverse contracte muzicale, însă cum n-a putut sta departe de familie, le-a luat cu el, peste Ocean, în America, şi pe soţia, Bianca Lăpuşte (22 de ani), dar şi pe fiica lor, Maria.
Ei vor reveni în ţară peste câteva zile, căci se apropie petrecerea de botez a bebeluşei în vârstă de opt luni: „Încă nu au pus la cale toate detaliile botezului, abia după ce se vor întoarce vor stabili data, va fi cel mai probabil în iulie. Vor o petrecere discretă, în familie. Marius Moga are programat şi un concert, pe 24 iunie, când va cânta cu prietenii, apoi va începe pregătirile pentru «Vocea României»(PRO TV), unde e jurat. Oricum, Bianca va duce greul, căci ea se va ocupa de detaliile chefului”, ne-au povestit prietenii cuplului.