Marius Țeicu a rămas fără unica lui fiică: „Mi-am dorit mulți copii, dar nu s-a putut”

2 august 2017 13:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fiica lui Marius Țeicu, Patricia, s-a stins din viață miercuri dimineață, 2 august, după o îndelungată luptă cu leucemia. Chiar când toți credeau că a învins necruțătoarea boală, aceasta a recidiviat și i-a cedat organismul.

Patricia, fiica lui Marius Țeicu, a murit la vârsta de 41 de ani, după ce a fost internată la Spitalul Fundeni de aproape opt luni.

Într-un interviu pentru Adevărul, din urmă cu șase ani, Marius Țeicu (72 de ani) a povestit pe scurt autobiografia sa, oferind cât mai multe detalii inclusiv din viața sa afectivă. „Cu soția mea a fost dragoste la prima vedere, așa ceva chiar există. Ne-am căsătorit în mai puțin de un an, apoi s-a născut fiica noastră, Patricia (care la acea vreme avea 35 de ani, n.r.)”.

Întrebat cum se descurcă în rolul de bunic, Marius Țeicu a mărturisit că i-a plăcut întotdeauna să aibă grijă de copii și și-ar fi dorit ca Patricia să nu fie singură la părinți:

"Ei, ăsta e subiectul meu preferat. Mi-au plăcut întotdeauna copiii, iar atunci când eram puşti, aveam grijă de copiii mai mici decât mine. Eu şi Rodica am vrut mai mulţi copii, dar nu s-a putut din cauze medicale. Însă acum avem doi nepoţei: Andrei, de 4 ani (azi, zece ani, n.r.) şi Casandra, care tocmai a împlinit un an pe 8 martie (azi, șapte ani, n.r.). Suntem topiţi după ei. Până acum nu s-au dat în vileag cu muzica, dar au amândoi talent actoricesc. Să-i vezi cum pozează! E foarte frumos să fii bunic. Cei care nu au copii sunt văduviţi de un miracol", declarase Marius Țeicu pentru sursa citată. 

Mai multe