«MasterChef» își oprește filmările la rugămintea lui chef Joseph Hadad. De ce ia pauză toată echipa
Chef cu mare experienţă, cunoscut și apreciat în branșă, Joseph Hadad face parte acum din juriul noului sezon „MasterChef”, de la Pro Tv, emisiune difuzată de luni până joi la 22.30. Joseph Hadad (59 de ani) ne-a povestit despre cum a plecat din ţara sa de origine şi a ajuns în România şi cum este să lucreze în show-ul de la Pro TV.
Click!: Ce te-a făcut să păraseşti Ierusalimul şi să te stabileşti în România?
Joseph Hadad: Mirajul de a construi de la zero, într-o ţară în care gastronomia fină era încă o necunoscută. Nu am venit hotărât să rămân de la început, însă atunci când am văzut Casa Vernescu, monument istoric, m-am îndrăgostit iremediabil. Eram foarte tânăr şi dornic să ies din zona de confort pe care mi-o oferea poziţia de Executive Chef la King David Hotel. România m-a primit cu braţele deschise, m-a apreciat şi simt că m-a împlinit, oricât de greu a fost. Am fost printre pionierii curentului nouvelle cuisine în România şi am pus umărul la ridicarea pasiunii pentru gătit la rang de artă, alături de alţi câţiva chefi români de excepţie.
De la cine ai moştenit pasiunea pentru gătit şi ce sfaturi ţi-a mai împărtăşit?
Am ales calea gastronomiei ghidat fiind de tatăl meu, şi el bucătar profesionist la rândul lui. Provin dintr-o familie simplă, cu principii foarte bine sădite şi cu respect pentru muncă. Pe când eram adolescent, iar tata a simţit că am o anumită chemare spre această meserie, mi-a dat un sfat simplu, dar extrem de eficient şi convingător: Yossy (cum mi se spune în familie), nu ştii niciodată ce va fi în lume, război, secetă, sărăcie, dar dacă te faci bucătar, sigur nu vei muri de foame. Mi-a intrat în cap şi m-a convins pe loc, astfel că la 16 ani m-am şi înscris la şcoala de bucătari, cu visul de a deveni cel mai bun. Astăzi, simt şi sunt convins că m-am născut pentru asta, gastronomia este misiunea vieţii mele.
Se zvoneşte că ştii peste 1000 de reţete şi că ai la fiecare un secret. E adevărat?
Este adevărat, cred că sunt şi mai multe, însă nu am făcut niciodată un „recensământ” al lor. Ştiu doar că în cei peste 40 de ani de activitate mi-am hrănit continuu pasiunea pentru gastronomie şi mintea, creând zi de zi. Imaginaţia mea este în continuă mişcare când vine vorba de reţete şi da, la multe dintre ele există un mic secret, care nu are întotdeauna legătură cu ingredientele.
Te-ai aşteptat vreodată să faci parte din proiectul „MasterChef”? Cum ai primit oferta şi în cât timp ai acceptat-o?
Sunt genul de om care nu are aşteptări decât de la el însuşi. În rest, prefer ca viaţa să mă surprindă, mai ales că sunt şi foarte pasional de fel. Pun pasiune în orice şi probabil dacă m-aş fi aşteptat, mi-aş fi făcut multe scenarii înainte să ajung la discuţii. Am primit oferta cu inima deschisă, fiind foarte atras de televiziune şi plăcându-mi mult formatul. Mă simt în largul meu în faţa camerei de filmat şi mi se spune des că am capacitatea de a trece ecranul. Probabil pentru că îmi place atât de mult. Am acceptat oferta relativ repede şi îmi doream să simt adrenalina pe care ţi-o dă un show de televiziune.
Cum te înţelegi cu ceilalţi doi juraţi? Îi cunoşteai dinainte?
Trebuie să recunosc că am avut emoţii la început legat de asta, mai ales că ştiam cât de important este să ne completăm în armonie. Din fericire, chiar dacă nu ne cunoşteam bine înainte, doar pe Cosmin îl ştiam vag, ne înţelegem foarte bine şi avem o conexiune foarte bună şi echilibrată.
Te ai uitat la edițiile anterioare?
Am urmărit cu constanţă primele ediții, însă după ce am deschis propriile restaurante nu prea am mai reuşit să ţin pasul, din lipsă de timp. Aveam un televizor în birou, unde mai prindeam printre picături şi urmăream cu plăcere.
Care este reţeta care îţi iese cel mai bine şi pe care ai găti-o persoanei iubite?
Îmi este greu să aleg o reţetă, gătesc constant pentru persoanele iubite din viaţa mea. Dar dacă ar fi să aleg, probabil aş face un tajine din piept de vită, cu rădăcini de legume coapte şi rass el hanout (mix de condimente). Pentru că este o reţetă foarte gustoasă, dar care necesită mult timp pentru preparare. Aşa că poate fi scuza perfecta pentru a petrece multe ore în compania persoanei iubite. Ce poate fi mai frumos decât să acorzi timp de calitate celui iubit?
De ce opreşte chef Hadad filmările la „MasterChef” în fiecare vineri?
Pentru showul “MasterChef”, de la Pro Tv, ar trebui să se filmeze 7 zile din 7 însă vineri se opresc filmările special pentru Joseph Hadad. Şi asta pentru că chef-ul, originar din Ierusalim, respectă cu sfințenie sărbătorile religiei mozaice (iudaism). De exemplu, vineri seara, la apusul soarelui, începe Sabatul, zi în care practicanții acestei religii se abțin cu desăvârșire de la orice activitate care se consideră muncă de către codul religios Halaha (corpus de legi religioase evreiești). Chef Joseph Hadad petrece tot acest timp în rugăciuni şi nu poate munci.
Citește și:
Drama masterchef-ului Joseph Hadad, rămas văduv cu trei copii. Soţia i-a murit de cancer