Mesajul Antoniei pentru Vincenzo, după anunţul sarcinii

25 iulie 2014 19:48   Vedete românești
Ultima actualizare:

Noua situaţie în care se află Antonia este una foarte încurcată pentru ea. Micuţa Maya este departe de ea şi cel mai probabil îşi va vedea viitorul frăţior sau surioară doar în vacanţe. Chiar dacă procesul de custodie nu este încheiat, Antonia a postat un mesaj public pentru Vincenzo, prin care încearcă să-l convingă pe acesta să renunţe la procesul de custodie şi cele două părţi să cadă la un acord comun.

"Vincezo, am decis să-ţi scriu public pentru că îmi doresc din tot sufletul să punem capăt conflictului dintre noi. Tu ştii bine cât de mult ne-am iubit, aşa cum ştii şi motivele despărţirii noastre. De ce trebuie să ne expunem public viaţa? De ce să distrugem momentele frumoase pe care le-am trăit împreună?Amândoi am greşit, iar viaţa a făcut în aşa fel încât să ne despărţim poate pentru că eram prea tineri, poate pentru că nu am ştiut cum să gestionăm cum trebuie momentele mai dificile care apar în orice căsnicie. Dar acum când am ajuns la finalul relaţiei noastre, de ce să transformăm tot ce a fost atât de frumos şi special între noi, în noroi şi ură? Dacă am fi înţelepţi, am transforma relaţia noastră într-o prietenie frumoasă care ar fi benefică pentru noi şi pentru fiica noastră pe care o iubim atât de mult amândoi. Tu ştii la fel ca şi mine că Maya s-a născut din multă, multă dragoste. Că ea are nevoie de amândoi ca să crească frumos, iar lupta noastră nu-i face bine.Vincezo, viaţa pe care o trăim ne aparţine, nu este a părinţilor noştri, a prietenilor, a avocaţilor, sau a presei. Din lupta noastră câştigă toţi, mai puţin noi şi copilul nostru. Apelez la înţelepciunea ta şi la toate adevărurile pe care le ştim numai noi, ca să încheiem totul în buna înţelegere fără să mai fim influenţaţi de oameni care nu au trăit în locul nostru, iar acum îşi permit să mintă şi să denatureze adevărul.Luptându-ne aşa, vom pierde amândoi şi o vom face nefericită pe iubita noastra Maya. Tu ştii de ce nu ne-am înţeles încă şi mai ştii şi adevărul pe care NUMAI NOI îl ştim. Hai să ne înţelegem şi să nu mai lăsăm pe nimeni să ne dicteze sau să ne controleze viaţa. Mai ales pentru că avem şi responsabilitatea minunatei noastre Maya.Te rog deci, fii înţelept şi hai să rezolvam totul amiabil pentru noi, pentru trecutul nostru şi mai ales pentru fetiţa noastră", a  postat Antonia pe Facebook. 

Mai multe