Mesajul lui Alexandru Ciucu de ziua fiicei sale. Ce regretă designerul în această zi specială: „Mi-aș fi dorit să…”

12 ianuarie 2026 16:49   Vedete românești

Carolina, fiica cea mare a lui Alexandru Ciucu și a Alinei Sorescu, și-a sărbătorit astăzi ziua de naștere. Cu această ocazie, celebrul designer i-a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale.

Fetița a împlinit 12 ani și a avut parte de o zi de neuitat, organizată de Alina Sorescu. Carolina a petrecut alături de sora sa, Raisa, de prieteni și de apropiați, care au răsfățat-o cu daruri și i-au cântat în cor „La mulți ani!”. Sărbătorita a primit și un tort deosebit, iar atmosfera a fost una plină de veselie, așa cum se poate observa în imaginile publicate de Alina pe Instagram. 

Parcă ieri te țineam pentru prima dată în brațe, iar astăzi sărbătorim 12 ani în care m-ai învățat ce înseamnă să fii mamă și să iubești fără condiții.
 Ești sora cea mare, responsabilă și blândă, deja începi să fii o domnișoară adevărată, cu suflet mare și inimă bună.
 Mă uimești în fiecare zi prin maturitatea ta, prin grija pe care o porți celor din jur și prin felul în care crești, pas cu pas, în cea mai frumoasă versiune a ta”, a scris Alina Sorescu pe Instagram.

Alexandru Ciucu și-ar fi dorit să fie alături de Carolina

Marele absent de la petrecere a fost, însă, Alexandru Ciucu. Designerul s-a conformat programului de vizită stabilit de instanță, dar a fost alături de fiica sa cu gândul și sufletul. Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a mărturisit că și-ar fi dorit să fie lângă Carolina și că dragostea lui pentru ea rămâne necondiționată, indiferent de distanță: 

Azi e despre tine. Despre zâmbetul tău, despre bucuria pe care ne-ai adus-o din prima clipă în care ai venit pe lume și despre iubirea care nu are nevoie de invitație ca să existe.

Chiar dacă nici anul acesta «nu a fost posibil» să vin la petrecerea de ziua ta, așa cum mi-as fi dorit, vreau să știi că iubirea mea pentru tine, ca și pentru Raisa, este nemărginită. Ea nu ține cont de distanță, de tăceri sau de uși închise. Există pur și simplu, necondiționat.

Mi-aș fi dorit să fiu acolo cu tine, când sufli în lumânări, să-ți spun «La mulți ani», privind-te în ochi și să te strâng în brațe, așa cum doar un tată știe să o facă.

Te iubesc enorm și sunt mândru de tine în fiecare zi. Inima mea, brațele mele și sufletul meu îți sunt deschise oricând, ție și surioarei tale.

Să crești frumoasă, curajoasă și fericită! Sa fiți bine, amândouă! Vă iubesc!”, a scris Alexandru Ciucu pe Facebook. 

Mai multe