Mesajul sfâșietor al Rebecăi Onoriu, fiica lui Gabi Luncă, după moartea mamei: "După 23 ani, din nou împreună!"

3 aprilie 2021 0:43   Vedete românești
Ultima actualizare:

În doar 7 zile, Covid a răpit ultimele trei nume mari din muzica lăutărească. La câteva ore de la trecerea în neființă a lui Nelu Ploieșteanu, vestea a căzut ca un trăsnet. Vineri seara, căntăreața Gabi Luncă a murit răpusă de Covid, la Spitalul Județean Ilfov, unde era internată. Fiica ei a avut o reacție sfâșietoare.

Medicii nu au mai putut face nimic pentru marea solistă, care era conectată la un "plămân artificial". Familia este în stare de șoc. ”După 23 ani, din nou împreună! Cântă împreună Celui pe care L-au iubit și L-au slujit o viață întreaga! O să ne revedem...”, a fost mesajul sfâșietor postat pe Facebook de fiica cea mică a lui Gabi Luncă, Rebeca Onoriu, la puțin timp de la trecerea în neființă a mamei sale. Rebeca Onoriu a postat și o poză cu părinții ei, Gabi Luncă și Ion Onoriu. Acordeonistul Ion Onoriu, soţul lui Gabi Luncă, a murit în ianuarie 1998.

Elena Merișoreanu, în șoc la auzul morții lui Gabi Luncă

Elena Merișoreanu a izbucnit în lacrimi, la auzul vestei că Gabi Luncă nu mai este. “Nu pot să cred! Într-o zi de vineri cu toții! Sunt în șoc! Doamne, Dumnezeule, să aibă așa o moarte! Soțul meu abia a ieșit din spital. I-a luat Dumnezeu pe toți atât de repede! Doamna Gabi era o persoană foarte credincioasă”, a spus Elena Merișoreanu, la Antena 3.

Rebeca Onoriu: "Virusul nu te întreabă câți ani ai și nici cine ești"

În urmă cu cîteva zile, Rebeca Onoriu, fiica artistei, a vorbit în exclusivitate pentru Click! despre lupta pe care mama ei o ducea cu nemilosul virus Sars-Cov-2. „A luat de la unul din nepoți, casa e mare, normal. Au venit în vizită la ea, nu știau că sunt pozitivi. A luat virusul, probabil, de pe hainele copiilor. A început să aibă o ușoară tuse. A venit DSP-ul, i-a făcut test, a ieșit pozitiv. Apoi, sora mea i-a mai făcut unul, al doilea test tot pozitiv a ieșit. Am început tratamentul acasă, am cumpărat și aparat de oxigen. În a treia zi a scăzut saturația la 90. S-a panicat și a mers la Matei Balș, unde a făcut un CT la plămâni. S-a văzut o ușoară inflamație. Având în vedere vârsta dânsei am internat-o la Spitalul Ilfov. Au pus-o imediat pe tratament. Ca să nu scadă saturația i-au pus o mască full-face, care i-a schimbat analizele. Medical s-a făcut super tratament. Este la ATI, e stabilă, mănâncă, vorbește. E un virus pervers. E deja în a 12-a zi de boală. Din păcate, virusul nu te întreabă câți ani ai și nici cine ești. Am protejat-o cât am putut, nu ne-am mai sărutat decât pe mâini”, declarat Rebeca Onoriu, fiica cea mică a cântăreței, în exclusivitate, pentru Click!, în data de 16 martie.

Citește și:

Gabi Luncă a murit. Solista avea 82 de ani și era internată cu Covid. Virusul ucigaș a decimat într-o săptămână branșa muzicii lăutărești

Nelu Ploieșteanu va fi înmormântat lângă unicul său fiu. Cavoul, plin de flori și de îngerași din bronz

Mai multe