Mezina lui Pepe, meniu de lux la botez. Click! a aflat cu ce bunătăți se vor delecta invitații duminică EXCLUSIV
Pepe (36 ani) a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru botezul mezinei Alexandra Rosa, eveniment care va avea loc duminică, 30 august, la Aristocrat Events Hall.
Click! a pus mâna pe meniul cu care artistul îi aşeaptă pe cei aproape 250 de invitaţi. La aperitiv se vor delecta cu coşuleţe cu parmezan, pancetta (şuncă italienească neafumată) şi pastă de măsline kalamata, frigăruie de brânză mozzarella şi roşii cherry, frigăruie de brânză cu mucegai şi struguri, salam chorizo, trilogie de brânzeturi marinate, ruladă de caşcaval cu struguri şi susan, pastramă de vită, ruladă de caşcaval cu mac şi măsline. La felul principal, Pepe şi Raluca au optat pentru somon cu orez, broccoli şi sparanghel, dar şi pentru muşchi de vită, servit cu pară caramelizată şi ruladă de curcan. Nu va lipsi, evident, tortul supraetajat. Un astfel de meniu poate ajunge şi până la 70 € de persoană.
Adi Minune, nelipsit de la botez
La botezul care va avea loc pe 30 august Pepe a decis să nu mai cânte, ci să lase pe alţii să se ocupe de această parte. În schimb, el a trimis invitaţiile şi a făcut programul artistic care îi va ţine în priză pe meseni.
”Tot mai trimit invitaţii la prieteni şi la colegi. Botezul îl facem pe 30 la «Aristocrat». Lucrez la programul artistic, aş dori să nu-l repet, să vin cu ceva nou. Până acum au tot cântat Andra, Connect-R, Cristi Nucă, eu. Mai schimbăm. Spre dimineaţă va cânta şi Adi Minune, fratele meu, căci fără el nu se poate. Şi meniul l-am schimbat, am ales preparate de vară, mai uşoare, dar e totuşi un meniu sofisticat. Ca şi tematică rămâne culoarea roşie. Tortul, dar şi luminile vor fi în aceleaşi nuanţe”, ne-a dezvăluit Pepe.