Mihaela Rădulescu: „Cei care nu ne dădeau nicio şansă mie şi lui Dani n-au fost niciodată la fel de fericiţi ca noi“

Toamna aceasta a început în forţă pentru ea: pregăteşte o nouă carte, s-a implicat într-o campanie de combatere a violenţei asupra copiilor şi este noul jurat de la emisiunea „Românii au talent“.

Nicio întâlnire cu Mihaela nu poate fi banală sau plictisitoare. La fel cum nicio discuţie cu ea nu poate fi mono­tonă, oricât de discretă este cu viaţa personală. Şi pentru că toamna aceas­ta are mai multe noutăţi decât m-aş fi aşteptat, am provocat-o la o discuţie. Mihaela a păşit în acest sezon atât ca jurat al uneia dintre cele mai de succes emisiuni de divertisment, „Ro­mânii au talent“, cât şi ca ambasador al campaniei de combatere a violenţei asupra copilului, derula­tă de către Salvaţi Copiii România. Este un rol pe care nu şi l-a asumat întâmplător, fiindcă se poate spune că Mihaela a absolvit cu brio cei zece ani de „şcoală“ în calitate de mamă a lui Ayan, despre care am aflat cu surprindere că îi place să cânte la pian şi chitară, să se dea cu parapanta, dar este şi olimpic la matematică!

Ţi-ai fi imaginat în urmă cu nişte ani că, după atât timp de când te-ai retras la Monaco, se mai pot inventa ştiri despre tine?

Mihaela Sincer, mă aşteptam să se mai scrie câte ceva, pentru că am activat atât în zona socia­lă, cât şi în cea caritabilă, am scris cărţi, am luat premii sau am prezentat evenimente. Sigur, ar fi fost prea frumos să se scrie despre ajutoarele cu care vin în ţară, despre participările mele în di­verse campanii umanitare sau despre cât de bine se vând cărţile mele, dar n-avem noi norocul să avem o presă interesată de partea umană sau, pur şi simplu, de activitatea profesională a unei per­soane publice, căci îi atrage prea tare alcovul şi minciuna. Mă bucur când citesc rapoartele care arată că cei care fac asta au din ce în ce mai pu­ţini cititori. Asta înseamnă că şi publicul a înţeles tărăşenia şi vrea adevăr, ştire, inspiraţie din reu­şitele altora, nu doar invenţii.

Pune-le faţă în faţă pe Mihaela de la momentul plecării la Monaco şi Mihaela cea de acum... Ce le deosebeşte? Cum te-ai schimbat?

Nimic esenţial, poate nişte riduri şi doruri în plus. Au trecut aproape şapte ani, timp în care mi-am mai făcut nişte prieteni, având grijă să-i păstrez şi pe cei dintotdeauna, mi-am crescut copilul, am mai trăit experienţe noi, fericite sau triste, ca tot omul. Nimeni nu e chiar la fel după şapte ani, dar n-am cu ce schimbări majore să vă uimesc.

Vara aceasta nu s-a încheiat fericit pentru tine. Vreau să te rog, dacă simţi şi poţi, să-ţi aminteşti un episod drag – din copilăria ta sau recent – alături de omul pe care l-ai pierdut, tatăl tău...

Nu vreau să vorbesc despre ceva atât de perso­nal, nici nu pot acum, e prea vie amintirea lui şi a felului în care a murit, cu mine de mână. Cândva, dupa ce n-o să mai doară atât, o să povestesc.

Eşti un om care acceptă greu criticile?

De ce le-aş accepta uşor? Doar pentru că ţi se pare că mă cunoşti, după ce m-ai văzut în nişte ştiri din ziare proaste, în reviste glossy sau la TV? Trebuie ceva mai multă consecvenţă şi documentare în a critica, nu doar instinctul muieresc de bârfă, pe care-l au, din plin, şi mulţi bărbaţi. Pot să fiu nepăsătoare, asta-mi iese cel mai bine, pentru că nu dau doi bani pe «critica» despre viaţa mea personală, care ar trebui să mă privească doar pe mine şi pe cei câţiva oameni dragi mie. Pot fi neiertătoare cu cei care se trezesc vorbind aiurea şi îi afectează pe cei din familia mea sau atentează la cariera mea, la ceea ce fac eu pe bune, în timp ce ăia de mă critică n-au nimic notabil de spus despre ei. Ascult de oamenii care mă cunosc şi pe care-i preţuiesc, oricât de dur m-ar critica.Vezi intregul interviu.