Mihaela Rădulescu, pusă la zid de o cântăreaţă: "Pleacă din ţara asta de homosexuali!"

8 aprilie 2015 15:11   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cine se scuză, se acuză! Asta a făcut astăzi Mihaela Rădulescu după ce duminică după-amiază avea să tulbure apele în mediul virtual cu un mesaj tendenţios şi la adresa homosexualilor pe care i-a numit "anormali". Deşi susţine că nu a vrut să jignească pe nimeni, răul a fost deja făcut. Deranjată de atitudinea ei a fost şi Ellie White, artista care i-a transmis o scrisoare deschisă.

Cântăreaţa este mama unui băieţel în vârstă de doi ani şi este însărcinată cu al doilea copil pe care urmează să-l aducă pe lume peste numai două luni. După ce a analizat şi a întors pe toate feţele subiectul, artista s-a decis să-i scrie Mihaelei Rădulescu o scrisoare prin care o îndeamnă să stea cât mai departe de ţara noastră, dacă i se pare că aici se loveşte de homosexuali la tot pasul. 

"Dragă Mihaela, nu vreau să mă bag în acest subiect mai mult decât s-a vorbit deja… Ai mai renegat o dată ţară asta care te-a făcut cine eşti şi ţi-a dat banii pe care îi ai şi poziţia socială de care te bucuri, şi iată, că noi, că nişte aiuriţi te primim din nou cu braţele deschise să ne jigneşti copiii şi să faci afirmaţii discriminatorii la adresa unor oameni care, din câte ştim “noi, majoritatea”, nu ţi-au greşit cu nimic.Vorbind din punct de vedere religios, îţi spun doar atât : “Să arunce primul cu piatră cel fără de păcat!”Din punct de vedere matern ( că vezi, şi eu sunt mama de băiat ), îţi spun doar atât : de ce, dragă Mihaela, dacă ţară asta este atât de infamă din punctul tău de vedere şi nu mai putem merge pe stradă din cauza homosexualilor şi a expunerii lor ostentative, nu îţi iei tu frumos băiatul şi să plecaţi de tot în Monaco? Poate homosexualitatea s-a inventat în România, şi doar aici găseşti astfel de persoane care te tracasează cu prezenţa lor.

Fă-i copilului tău un bine şi nouă un favor, şi te rog, pleacă din ţară asta de homosexuali, dacă nu îţi poţi duce copilul la grădiniţă din cauza lor, sau nu poţi merge în parc pentru că te tot loveşti de ei, sau nu poţi duce copilul la un loc de joacă pentru că este plin de gay pe acolo…

Noi, majoritatea mămicilor de băieţi ne vom asumă riscul în continuare de a ne creşte băieţii în acest mediu “infect”, alături de homosexuali care sunt pe toate străzile, şi vom încerca, în termenii noştri proprii şi limitaţi să le explicăm băieţilor noştri  "ce înseamnă să fii homosexual şi de ce suntem noi, că şi oameni atât de diferiţi...”Sperăm şi noi că şi tine, că băieţii noştri să nu ajungă terorişti, hoţi, criminali, sau depresivi, dar dacă, prin nu ştiu ce “noroc” sau “ghinion” ( ia-o cum vrei), băieţii noştri vor alege compania altor băieţi, sunt sigură că mulţi dintre noi îi vom acceptă aşa cum sunt şi îi vom iubi la fel fel de mult, pentru că, în definitiv, nu orientarea sexuală defineşte o persoană, ci acţiunile ei!

Nu trebuie să fii de acord cu mine, sunt sigură că nici nu mă cunoşti, dar aşa, ca de la mamă la mamă îţi pot spune că acţiunile tale îl vor afecta pe băiatul tău mai mult decât ar face-o doi bărbaţi care îşi trăiesc viaţă decent şi intim.Cine suntem noi să judecăm pe alţii…?", a scris Ellie White pe blogul personal. 

Mai multe