Mihaela, vezi să nu ajungi ca ei! Cum riscă să ajungă Răduleasca din cauza intervenţiilor estetice

9 noiembrie 2014 20:08   Vedete românești
Ultima actualizare:

Se vede de la o poştă că Mihaela Rădulescu (45 de ani) trece cam des pragul cabinetului medicului estetician. Obsesia ei pentru un look fresh are însă şi un revers. Injecţiile în exces, cu botox, schimonosesc faţa, dovadă stând şi chipurile de speriat ale unor vedete de peste Ocean: Sylvester Stallone sau Lara Flynn Boyle.

Mihaela Rădulescu pare acum o păpuşă din porţelan, pentru că injecţiile cu botox, menite să confere un chip mai tineresc şi mai luminos, abia dacă îi mai pot permite să zâmbească natural. La începutul verii, Mihaela a apărut cu un look care a surprins pe toată lumea: şi-a vopsit părul într-o nuanţă mai deschisă, iar pomeţii, buzele şi nasul Mihaelei prezentau umflături, semn că au suferit niscaiva modificări. În iulie, când a întruchipat-o pe Cleopatra, alături de Radu Mazăre, la Carnavalul din Mamaia, Mihaela a rugat-o pe cea care a fardat-o, nimeni alta decât soţia lui Bebe Cotimanis, make-up artista Florina Mărcuţă, să o pudreze delicat, pentru că tocmai şi-a operat nasul: „Mi-a spus de la început că nasul e proaspăt operat şi să am grijă când o dau cu pudră, să nu apăs foarte tare că zona e încă sensibilă”, a povestit Florina Mărcuţă, pentru Click! Mihaela a declarat însă că operaţia a fost mai degrabă de natură medicală, pentru că nu putea respira, decât un moft. Vedeta a îndurat suferinţe mari, din dorinţa de a fenta trecerea timpului, cu atât mai mult cu cât are un iubit cu 11 ani mai tânăr, pe Dani Oţil. În plus, ca orice vedetă care se respectă, aceasta n-a vrut să apară în faţa telespectatorilor postului PRO TV, unde este jurat la emisiunea ”Românii au talent”, cu cearcăne şi riduri.

Lara Flynn Boyle, de nerecunoscut

Actriţa americană, cunoscută datorită rolului din serialul „Twin Peaks”, plăteşte scump din cauza operaţiilor estetice nereuşite. Chipul ei angelic, care făcea furori printre bărbaţi, s-a transformat într-o femeie îmbătrânită din cauza excesului de botox. La 44 de ani, Lara Flynn Boyle arată mai degrabă ca o casnică, având faţa extrem de umflată şi buzele cioc de raţă, căzute, care contrastează cu trupul ei firav.

Sylvester Stallone e fidel bisturiului

Din dorinţa de a rămâne mereu tânăr, celebrul „Rambo” a apelat în mai multe rânduri la bisturiul esteticianului. Probabil ca să-i facă concurenţă mamei lui, Jackie, de 92 de ani, Sylvester Stallone a uitat să se mai oprească. Ajuns la vârsta de 66 de ani, actorul nu vrea să accepte că îmbătrâneşte şi a devenit dependent de operaţiile estetice. Din păcate, însă, acestea i-au distrus complet chipul.

Click! v-a prezentat în vară detalii despre operația de rinoplastie efectuată de Mihaela Rădulescu. Diva de la Monte Carlo a apărut prima dată în public cu nasul operat la lansarea cărţii sale, „Cum iubesc bărbaţii”.

Mai multe