Mihai Albu, din nou îndrăgostit: "Nu este exclus să ajung la altar. Vor exista două domnițe Albu"

6 august 2021 17:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

La nouă ani de la divorțul de Iulia, Mihai Albu iubește din nou și nu exclude posibilitatea să îl vedem iar însurat.

Fosta nevastă a păstrat numele de familie al designerului, parte a negocierii duse la despărțire, însă Mihai spune că și viitoarea lui soție va purta tot numele Albu: "Nu am de ce să îi cer voie Iuliei, numele este al meu", susține creatorul de pantofi.

Citește și: Iulia Albu se mărită. Ce i-a cerut lui Mihai Albu e inimaginabil: «Decât o căsătorie nefericită, mai bine un divorț de succes»

"Am avut câteva relații, după divorț, unele nu au mers, eu am și obligații, am o fiică, o mamă de care trebuie să am grijă, sunt ocupat cu atelierul de încălțăminte, nu este ușor pentru femeia care stă lângă mine. Acum iubesc din nou, este bine, nu este exclus să ajung din nou la altar. Și, da, îi voi da soției numele meu de familie, chiar dacă mai există o domniță Albu, vor fi două. Sper doar ca viitoarea soție să nu-mi vină cu găini în casă, nu vreau să o iau de la început cu circul. Nu am de ce să îi cer voie Iuliei, numele este al meu. Tata era din zona Alba Iulia, de aceea ne cheamă Albu. La divorțul de Iulia, numele a fost parte din negociere, i l-am lăsat, pentru că și-a construit cariera pe acest nume, a declarat Mihai Albu pentru impact.ro.

Mihai Albu își duce iubita la hotelul nașului Cristi Borcea

Nu mulți știu, dar Cristi și Mihaela Borcea au fost cei care i-au nășit pe Iulia și Mihai Albu. În weekend, designerul spune că merge la hotelul din Olimp al afaceristului, alături de noua lui iubită.

"Iulia nu și-a respectat nașii, așa cum se cuvine, a uitat câte au făcut ei pentru noi. Sper ca viitoarea soție să îi respecte, căci, înainte de a fi nașii mei și ai fiicei mele, sunt niște oameni sufletiști, care sar să te ajute la nevoie", a mai mărturisit Mihai Albu pentru sursa citată.

Mai multe