Mihai Bendeac, acuzat că a intervenit pentru câștigătoarea «iUmor». Cum răspunde actorul
Duminică, 21 mai, a avut loc finala "iUmor", în urma căreia a fost aleasă câștigătoare Doina Teodoru, cu un număr de glume dure la adresa mai multor vedete din România, în special legate de oamenii de televiziune. Jurații emisiunii nu au scăpat de "răutățile" ei.
Doina este o actriță cu multe spectacole, joacă în piese la mai multe teatre, iar pe scena show-ului de la Antena 1 a stârnit cele mai multe hohote de râs. A primit aplauze în picioare, iar victoria ei nu a mirat mulți oameni. Chiar și așa, faptul că a lucrat cu Mihai Bendeac, unul dintre jurați, care o și simpatizează, i-a adus multe comentarii urâte pe rețelele sociale. A fost acuzată că a luat premiul doar pentru că actorul "i-ar fi pus pile".
Pentru că i s-a pus corectitudinea la îndoială, Mihai a reacționat prin intermediul unui mesaj pe Facebook. Acesta i-a invitat pe toți cei care au suspiciuni să ia măsurile pe care le consideră.
"În cazul în care faci parte dintre persoanele care își închipuie că, după o carieră de 15 ani, aș fi în stare să trag niște sfori pentru a măslui câștigătorul unui concurs televizat, te anunț că te bag în p..a mă-tii și te somez să închizi televizorul sau să muți pe Pro TV ori Kanal D ori de câte ori mă vezi. Mulțumesc anticipat.
PS - Nu îmi este deloc simpatică ideea că se înregistrează finaluri false și, în seara respectivă, în funcție de vot, se pune caseta respectivă. Dar oricine are bănuieli, poate merge la Poliție ori DNA. Asta deoarece sms-urile sunt pe bani și, dacă ar face cineva mânării, se numește înșelăciune. Aș fi făcut eu plângerea, dar nu am avut niciodată senzația că ar fi ceva în neregulă. Sigur că nu va merge nimeni să depună plângere fiindcă a arunca cu rahat nu necesită a fi sigur că e ca tine. Arunci cu rahat din reflex și pentru că ai frustrări din cauza faptului că ești #prost.
PPS - Doina Teodoru a avut un număr foarte bun. Menționez că, deocamdată, la 34 de ani, încă nu am nevoie să pun pile, să dau bani, să fac favoruri pentru a f..e. Am destule oferte, nu vă faceți griji."