Mihai Bobonete, naș de profesie. Cu cine se mai înrudește și cum arată invitația

9 august 2018 14:08   Vedete românești
Ultima actualizare:

Interpretul lui Bobiţă din serialul “Las Fierbinţi” (PRO TV) are eveniment mare în familie, toamna aceasta. După ce anul trecut l-a năşit pe Mihai Raiţ Dragomir şi pe soţia sa, și a fost și el năşit, la rândul său, de Octavian Strunilă şi de soţia acestuia, Oana, acum Mihai Bobonete (38 de ani) va îmbrăca din nou costumul de naș.

El și Cătălina îi vor cununa pe Cosmin Natanticu şi pe Eliza Georgescu. Actorul de comedie, fost concurent anul acesta la “Ferma vedetelor”, a decis să se aşeze la casa lui şi a stabilit ca această dată să fie pe 9 septembrie, când se va prezenta în faţa ofițerului stării civile. Iar după ce vor semna actele de căsnicie, cei doi şi invitaţii lor se vor distra într-un restaurant din “Pădurile Regale”.

Invitația pe care au trimis-o nuntașilor este inedită și foarte amuzantă, fiind realizată sub forma unei citații la tribunal. Bobonete şi Natanticu se ştiu de ceva vreme şi chiar au colaborat de mai multe ori atât în spectacolele de stand-up comedy, cât şi la diverse emisiuni de televiziune, precum “Pe bune”, care a fost difuzată anul trecut la Pro TV.

Mai multe