Mihai Mitoșeru e în doliu. Tatăl lui a murit
Mihai Mitoșeru (40 de ani) trece prin momente foarte grele. Tatăl său, Dan Mitoșeru, a încetat din viața sâmbătă (28 mai). Fostul moderator tv a făcut chiar el anunțul, pe pagina sa personală de facebook.
La sfârșitul anului trecut, Mihai Mitoșeru s-a căsătorit după 9 ani de relaţie cu Noemi (28 de ani), eveniment la care a participat și tatăl fostului prezentator tv. Încă de atunci, se pare, starea de sănătate a bătrânului era foarte deteriorată. „Eu am rămas cu mama după ce ai mei s-au despărţit şi ea e cea mai importantă pentru mine. La evenimente de genul astă (cununia civilă, n.r.), însă, e frumos să participe şi el. Nu o să vină decât la starea civilă, pentru că are nişte probleme de sănătate, dar mă bucur că a putut să vină”, a povestit, emoţionat, Mihai Mitoşeru, în decembrie 2015.
Bătrânul a fost cu ultimele puteri la cununia dintre Mihai și Noemi
Mihai Mitoșeru a fost crescut de alt bărbat
Părinții lui Mihai Mitoșeru, actorii Camelia și Dan Mitoșeru, au divorțat când fostul prezentator tv era foarte mic. Mama lui Mihai s-a recăsătorit, cu cântărețul Alexandru Luca, cel care a avut mare grijă de fiul ei. Mai bine de 20 de ani Mihai n-a schimbat o vorbă cu tatăl său, dar, în cele din urmă, fostul prezentator tv a lăsat de la el și a reluat legătura cu părintele biologic. Dan Mitoșeru și-a refăcut și el viața, dar soția s-a a murit acum câțiva ani, înmormântare la care a fost prezent și Mihai Mitoșeru.