Mihai Morar, despre fiicele sale: "Când ați venit pe lume a fost un fel de Black Friday"

17 noiembrie 2017 23:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mihai Morar este apreciat pentru umorul pe care îl afișează în timpul emisiunii pe care o moderează la radio alături de Buzdugan. Morar a scos la iveală o latură mai puțin cunoscută și i-a emoționat pe admiratorii săi.

Pe 17 noiembrie este Ziua Mondială a Prematurității, iar Morar a scris un mesaj destinat fiicelor sale, Mara și Cezara care au venit pe lume acum nouă ani, la o vârstă prematură. Morar a vorbit despre familie și despre sentimentele profunde care sunt împărtășite în cadrul acesteia și a ignorat goana oamenilor după reduceri de Black Friday.

 „Dragele mele Mara și Cezara, azi lumea sărbătorește Black Friday. O fugă nebună după reduceri. Noi sărbătorim Ziua Prematurității. Când eu și mami retrăim emoțiile zilei în care voi v-ați născut. Ziua aceea a fost tot un fel de Black Friday. Voi două, amândouă, ați venit venit tot „la reducere”. Tu, Cezara, cu minus vreo 2 kilograme față de greutatea normală. Iar tu, Mara, cu minus vreo 2 kilograme și jumătate. Dar, ați învățat și voi deja, minus cu minus dau plus. Voi sunteți plusul nostru. Știți, orice copil se naște cu nevoia de a fi iubit. Dar un copil prematur se naște cu nevoia de a lupta. De aceea voi sunteți Eroine. Iar eu, #tatădeeroine. Cu dragoste,Tati”, a scris Mihai Morar pe pagina sa personală de Facebook. 

Mai multe