Mihai Onilă zâmbeşte din nou după moartea fetei. Are cântări pe bandă rulantă
Anul trecut, pe 23 noiembrie, o veste tristă, venită din străinătate, a şocat pe toată lumea. Mihai Onilă, fostul solist din trupa AXXA, destrămată în 2004, şi-a pierdut unicul copil.
Fetița lui de doar 10 ani, Ioana Emily Hope, a decedat în urma unei afecţiuni fără leac, tumoare pe creier. Mihai, soția lui și fiica lor s-au mutat de ceva vreme în Belgia, acolo unde s-a și întâmplat nenorocirea. Este greu de descris durerea celor doi părinţi, mai ales că boala a venit pe neaşteptate, iar medicii le-au spus, fără menajamente, că nu pot face nimic ca să le salveze copila. De la descoperirea tumorii, doctorii i-au mai dat Ioanei doar şase luni de trăit. Timpul a trecut, iar cei doi părinţi au încercat să meargă înainte, aşa că cea mai bună alinare pentru ei a fost muzica.
Duminică, pe 8 octombrie, artistul a lansat un CD cu muzică etno şi de petrecere, iar evenimentul a fost marcat cu un spectacol reuşit. A cântat alături de solista Mihaela Gurău, care a fost extrem de bine primită la Bruxelles. Şi, pentru că se trage dintr-o familie de lăutari, Mihai Onilă a decis să pună mai mult accent pe acest gen muzical, aşa că invitaţiile la nunţi şi la botezuri curg gârlă.
Face spectacol atunci când ia microfonul în mână, ba chiar se ocupă şi de coregrafii pentru dansul mirilor. “Casă de piatră tinerilor căsătoriţi şi să fim noi sănătoşi! Aşa arată un lăutar care se respect: merge la mireasă în costum, curat, parfumat! Vă doresc tuturor o zi frumoasă cum am şi eu!”, scria el deunăzi pe Facebook, în timp ce mergea să întâmpine, acasă, o miresică.