Mihai Trăistariu a scos primii bani din piesa «Paradisio»

19 februarie 2016 22:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

Solistul Mihai Trăistariu (39 de ani) şi-a pus toată speranţa şi toată agoniseala în piesa “Paradisio”, cu care va participa la semifinala naţională Eurovision 2016, din 4 martie, de la Baia Mare.

 Numai videoclipul l-a costat 15.000 de euro, însă iată că solistul culege deja roadele, pentru că este invitat în concerte şi plătit regeşte. De Ziua Îndrăgostiţilor, Trăistariu a fost invitat să cânte la Chişinău, a dat şi interviuri, a fost cazat la un hotel de lux, ca un adevărat star.

“Am cântat pentru prima dată într-un concert piesa asta, cu care sper să dau lovitura în Suedia, la Eurovision (n.r. concursul va avea loc la Stockholm, în perioada 10-14 mai)”, a spus Mihai Trăistariu. Se ştie că tariful lui Mihai porneşte de la 1.000 € şi poate ajunge până la 3.000 €, iar în 15 ani de carieră a avut peste 6.000 de concerte.

Mai multe