Mihai Trăistariu, calificare cu emoţii în finala Eurovision România
Mihai Trăistariu a visat că anul acesta va câştiga Eurovisionul şi a făcut tot posibilul ca prestaţia de vineri seară, din semifinală, să fie fără cusur. Asta în ciuda faptului că o răceală nesuferită i-a dat emoţii şi bătăi de cap, de care nu ar fi avut nevoie la un concurs atât de important. Culmea, ca să învingă guturaiul, Mihai s-a „pastilat” la greu.
Mihai Trăistariu (39 ani) este la un pas de a-şi vedea visul cu ochii, acela de a participa, în perioada 10-14 mai, la Eurovisionul de la Stockholm, Suedia. În 2006 a obţinut locul 4 pentru România la Atena, cu piesa ”Tornero” a lui Eduard Cârcotă, acumulând şi un număr record de puncte pentru România, 172. Acum, la 10 ani distanţă, artistul a revenit în forţă cu ”Paradisio”, o piesă inedită, care are şi un show pe măsură.
Însă, chiar înaintea semifinalei de vineri, de la Baia Mare, o răceală l-a băgat în sperieţi şi i-a pus vocea în pericol. Se treatează cu câte 15 pastile, de trei ori pe zi, de la antibiotic la siropuri pentru gât, nas, vitamine, pansamente gastrice, plus alte remedii naturiste.
”Cu vocea stau bine, dar mă lupt cu nişte răceli şi dacă nu am luat la pastile... Am de luat 15 medicamente, de trei ori pe zi. Vă daţi seama ce e în burta mea!? Bine, eu sunt şi un tip alergic. Cum ies din hotel tuşesc, am şi reflux gastroesofagian, îmi arde gâtul noaptea în somn. Răceala asta trebuie tratată 6 luni de acum încolo. Ieri (nr. joi) mi-a mai trecut răguşeala. Dar am o mică zgârietură în glas şi mă enervează”, a declarat Mihai Trăistariu pentru Click!, vineri, imediat după repetiţiile generale ce au avut loc în regim de direct. Întrebat cum au mers repetiţiile, Mihai părea mulţumit, dar încă emoţionat.
”Mai am un pic de emoţii în glas, dar azi (n.r. vineri) am mers brici la repetiţii. Am luat şi miere cu propolis, am un borcănoi uriaş, iau dimineaţă şi seara de trei ani încoace, propolisul e un antibiotic natural. Nu ştiu de ce mai am trac după atâta experienţă, mă şi enervez, sincer. Acum 10 ani tremuram pe scenă. Acum, simt că va fi foarte bine. În concurs, sunt piese bune şi interesante, dar eu cred că Paradisio are ceva în plus, are ceva pentru Suedia”, ne-a mai spus Trăistariu.
Totuşi, el se teme ca publicul să nu-l taxeze pentru expunerea din ultimii ani. ”Am făcut gafe de doi ani încoace şi publicul s-ar putea să mă taxeze. Le-am făcut conştient, de frică să nu dispar, am vrut să atrag atenţia. Regret profund. Dar nu mai fac poze selfie din data de 7 decembrie 2014, când am renunţat de tot la ele”, a mărturisit Mihai.
A avut show cu schelete pe scenă
Deşi prima variantă a videoclipului piesei „Paradisio” a fost îndelung comentată, Mihai Trăistariu şi-a luat revanşa cu show-ul de aseară, de la Baia Mare. ”I-am avut pe scenă pe New Force of Dance, o trupă din Constanța, au fost şi la «Românii au talent», la «România dansează». Ei au venit cu ideea show-ului cu schelete, le-am spus de piesă, nu am vrut să mai semene cu videoclipul acela catastrofă”, explică el. Regizoarea Ioana Gomoi i-a refăcut videoclipul, extrem de criticat și controversat, care va putea fi văzut abia după 12 martie, la TVR.
12 piese aseară, în semifinală
La Baia Mare a avut loc vineri seară, după închiderea ediției, semifinala națională Eurovision. Din cele 12 piese, șase s-au calificat pentru finala națională, care va avea loc duminică seara. Câștigătoarea va reprezenta România la concursul din acest an, care se va desfășura în Suedia, între 10 și 14 mai. Iată cele 12 piese, în ordinea în care au intrat în concurs:
1. Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ („The Voice“)
2. Andra Olteanu („Nai Nai“)
3. Dream Walkers („Let it Shine“)
4. Irina Popa („Letting Go“)
5. Jukebox („Come on Everybody“)
6. Mihai Băjinaru („Never Too Late“)
7. Vanotek feat. The Code & Georgian („I’m Coming Home“)
8. Mihai Trăistariu („Paradisio“)
9. Florena („Behind the Shadows“)
10. Gaşca de acasă („Tu eşti povestea“)
11. Ovidiu Anton („Moment of Silence“)
12. Xandra („Superhuman“)
Din juriu au făcut parte: Randi, Cezar Ouatu, Alexandra Cepraga, Zoli Toth (Sistem) şi Horia Moculescu.