Mihai Trăistariu s-a "căsătorit"! Cine îi va fi alături pentru următorii ani

12 august 2014 13:11   Vedete românești
Ultima actualizare:

După ce a avut grijă să îşi schimbe look-ul de nenumărate ori, celebrul cântăreţ Mihai Trăsitariu şi-a găsit, în sfârşit, perechea potrivită. Cu ajutorul unei coafuri noi, pe care a adoptat-o în urmă cu câteva zile, artistul şi-a făcut apariţia alături de cea care îi va fi alături pentru următorii ani: o maşină nouă.

Artistul născut pe plaiurile moldave a încercat de mai multe ori să aibă o relaţie stabilă, în care să se simtă împlinit. Fără succes, însă. După mai multe eşecuri sentimentale, de această dată, Mihai Trăstariu este convins că va sta cel puţin 5 ani lângă noua lui cucerire – o superbă maşină, primită cadou de la o companie celebră.

Artistul a postat, pe contul personal de Facebook, mai multe fotografii în care apare „însoţit” de ultima achiziţie. Reacţia fanilor lui a fost promptă:

“Bravo, să o stăpâneşti sănătos!”,“ E foarte drăguţă şi elegantă noua ta maşină!”.

Mihai Trăistariu, în vârstă de 37 de ani, a devenit cunoscut în 2006, când s-a clasat pe locul al patrulea la Eurovision, cu piesa „Tornero”.

De-a lungul timpului, solistul şi-a şocat fanii de pe Facebook cu o serie de fotografii. Mihai s-a fotografiat la toaletă, în lenjerie intimă, la epilat, la o şedinţă de înfrumuseţare facială şi corporală.

Mai multe