Mihai Trăistariu vrea la Eurovision 2021 pentru altă țară: "Dacă ei o trimit pe Roxen, n-am cum să mă preocup de România!"

24 septembrie 2020 8:03   Vedete românești
Ultima actualizare:

S-a clasat pe locul patru, în 2006, cu piesa ”Tornero”, dar de atunci, nu a mai trecut de finala selecției naționale Eurovision. Cum show-ul de anul acesta a fost anulat, din cauza pandemiei de coronavirus, rămâne să ne reprezinte, la ediția din 2021, tot solista Roxen, dar cu o altă melodie.

Mihai Trăistariu (40 de ani) nu se dă însă bătut și visează la marele trofeu: “Vreau piesă pentru Eurovision 2021. Din fericire, nici nu mă gândeam la România. Și chiar am vorbit cu trei compozitori și ne gândim deja pentru altă țară. Am vrut, dar dacă nu se poate merg pentru altă țară, slavă domnului sunt o grămadă care vor. Dar dacă ei o trimit pe Roxen și știam că o trimit și la anul cu altă piesă, n-am cum să mă preocup de România. Au câștigat și alții din alte țări. Pînă și Celine Dion din Canada a concurat pentru Elveția, deci se poate”, ne-a povestit Mihai Trăistariu.  

Mai multe