Minculescu a sărbătorit cu gașca victoria pe numele Iris

25 ianuarie 2018 13:07   Vedete românești
Ultima actualizare:

Victorie importantă pentru Cristi Minculescu, Doru Borobeică și Valter Popa, în războiul cu fostul lor coleg de la Iris, Nelu Dumitrescu! Săptămâna trecută, magistrații au dat o decizie executorie în procesul pentru marca Iris, iar Minculescu și trupa lui pot folosi, fără probleme, numele legendarei trupe. De cealaltă parte, reclamantul Nelu Dumitrescu a contestat decizia cu apel.

În 27 august 2017, toboșarul Nelu Dumitrescu anunța că trupa Iris a rămas fără emblema Cristi Minculescu (solist), fără Doru Borobeică (basist) și fără Valter Popa (chitarist). Despărțirea nu a fost însă una amiabilă, căci artiștii nu și-au dat mâna ci, din contră, s-a declanșat un adevărat război. Și asta pentru că Dumitrescu i-a cerut lui Minculescu să se dezică de numele Iris, trupa în care celebrul rocker a activat aproape patru decenii, ca solist. Războiul pe numele ”Iris” a fost mutat la tribunal, însă iată că, pe 19 ianuarie, magistrații au dat o decizie executorie care a venit ca un cadou pentru Cristi Minculescu, care pe data de 9 ianuarie a împlinit 59 de ani. Așadar, el poate cânta în continuare sub numele de Iris! Victoria a fost sărbătorită de rocker-ul născut din Pitești, alături de colegii săi, dar și de Raluca, tour manager al trupei. Ei au fost prezenți marți, 23 ianuarie, la gala premiilor Antena Stars, unde Cristi și colegii lui de trupă au cântat noul lor cântec, “Manifest”.

Iată ce spun avocații și cum sună decizia magistraților

„După cum s-a mediatizat deja în presă, cu privire la numele IRIS există o dispută între fostul toboșar al formației, Nelu Dumitrescu, pe de o parte, și solistul Cristi Minculescu împreună cu ceilalți doi membri ai formației, Valter Popa și Doruleț Borobeică, pe de altă parte.

Față de această dispută, Cristi Minculescu și ceilalți doi colegi de trupă au avut încă de la început o atitudine (elegant) rezervată, considerând nepotrivit să facă declarații asupra unor aspecte care sunt de competența forurilor judecătorești. Și tocmai pentru că instanța a fost investită să decidă în mod legal și profesionist asupra conflictului dintre părți, cei trei membri ai trupei au ales să nu accepte provocarea fostului lor coleg de trupă, toboșarul Ioan Dumitrescu (n.r. Nelu Dumitrescu), și să nu răspundă ieșirilor în presă ale acestuia părtinitoare, pe alocuri trunchiate și fals emoționale. Prima decizie judecătoareasă nu a întârziat să apară, iar Tribunalul București a decis recent în favoarea lui Cristi Minculescu și a celorlalți doi colegi de trupă, în cadrul unui litigiu având ca obiect o procedură urgentă.

Mai exact, prin hotărârea din 19.01.2018, Tribunalul București a respins cererea formulată de către Nelu Dumitrescu, prin care acesta din urmă a solicitat interzicerea folosirii mărcii IRIS de către ceilalți membri ai trupei, solistul Cristi Minculescu, chitaristul Valter Popa și basistul Doru Borobeică.

Această soluție este executorie adică, în termeni mai puțin juridici, instanța a confirmat posibilitatea folosirii cu titlu legal a mărcii IRIS de către Cristi Minculescu, Valter Popa și Doruleț Borobeică. S-a demonstrat astfel încă o dată lipsa de substanță a declarațiilor făcute atât de vehement de către fostul toboșar al trupei, Nelu Dumitrescu, cu privire la calitatea sa de „unic deținător al mărcii IRIS”.

Cei trei speră ca soluția instanței să tempereze ieșirile în media și declarațiile nenecesare făcute constant de către fostul coleg de trupă Nelu Dumitrescu și, de asemenea, se asteaptă la soluționarea de o manieră în spiritul dreptății a fondului conflictului, care ar trebui să se finalizeze cu anularea mărcii IRIS înregistrată cu rea-credință de către fostul toboșar al formației”. (Societatea Civilă de Avocați MILCEV BURBEA)

S-au despărțit în august

La finalul lunii august, Nelu Dumitrescu anunţa că trupa Iris a încetat colaborarea cu Cristi Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică, şi că va continua proiectul cu Nuţu Olteanu - chitară solo, membru fondator 1975, Relu Marin - clape, Costi Sandu - voce, Alin Moise - chitară solo, George Costinescu - bas, şi Cristi Dumitrescu - tobe. Odată cu acest anunţ, toboşarul menţiona şi că este unic deţinător al mărcii Iris, înregistrată la OSIM.

Mai multe