Minodora: «El e micul meu prinţ»

29 septembrie 2009 14:33   Vedete românești
Ultima actualizare:

Minodora şi logodnicul ei, Liviu, sunt în culmea fericirii! De o săptămână, de când solista l-a adus pe lume pe Marco Adrian Petru, cei doi îndrăgosţiţi roiesc în jurul bebeluşului.

Proaspăta mămică ne-a deschis uşa plină de bucurie, lăudându-şi bebeluşul neîncetat.

„Sunt extrem de fericită. Este un sentiment unic, pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Acum, viaţa mea a căpătat un nou sens", a declarat cântăreaţa pentru Click!

Nici Liviu, partenerul de viaţă al Minodorei, nu şi-a găsit mai uşor cuvintele.

„Sunt puţin emoţionat, dar fericit. La început îmi era foarte frică să-l ţin în braţe, dar acum am început să mă obişnuiesc. Ba chiar o ajut pe Minodora să-l schimbe şi să-i facă băiţă", ne-a spus fericitul tătic.

Micuţul are deja un program de masă bine stabilit, bunica sa dorindu-şi nespus să fie un copil organizat.

„Mănâncă o dată la 3-4 ore iar în restul timpului nu avem treabă cu el. Este un copil cuminte, iar noaptea se trezeşte foarte rar. Sunt fericită, mai ales pentru că eu îi spuneam Minodorei că în viaţă trebuie să-ţi faci casă, să plantezi un pom şi să faci copii. Ea le-a făcut pe toate", ne-a spus mama cântăreţei.

Mai multe