Mioara Velicu păstrează cu sfinţenie cadoul de la soţul ei
Solista Mioara Velicu (71 de ani), care s-a luptat cu frigul și foamea la show-ul de la ”Ferma Vedetelor” (PRO TV), și-a revenit cu greu după decesul soțului ei, Nicolae Martinescu, fost campion olimpic la greco-romane, care s-a stins din viață pe 1 aprilie 2013.
Ea păstrează vie amintirea celui pe care l-a iubit preț de 25 de ani: ”Cadoul cel mai drag este această cruciuliţă pe care o port mereu la gât, chiar dacă mă duc la nunţi, la concerte. Nu mă lasă inima să mă despart de ea. Vorbesc singură prin casă, nu sunt nebună, dar vorbesc cu el, am o poză de-a lui şi vorbesc cu ea. L-am şi visat, îşi lua adio de la mine după 40 de zile de la moartea lui. A fost tot ce-i mai bun în viaţa mea!”, a declarat solista la “Dincolo de aparenţe” (Antena Stars).
Nicolae Martinescu, medaliat cu aur în proba de lupte greco-romane la Jocurile Olimpice de la München din 1972, și-a presimțit moartea: “Nu mai pot deloc, mă dor picioarele, nici nu mai pot să mă ţin drept”, se confesa el prietenilor, cu un an înainte de deces.