Mirabela Dauer: "Cu o palmă începe totul. Femei, nu staţi!"

26 mai 2010 16:12   Vedete românești
Ultima actualizare:

Invitată în cadrul emisiunii "Happy Hour", prezentată de Cătălin Măruţă, cântăreaţa Mirabela Dauer a vorbit despre căsnicia de 9 ani, alături de Traian Popovici, în care el a bătut-o crunt.

"Eram vânătă în majoritatea timpului. Mă fardam foarte mult, ceea ce acum nu mai fac. Trebuia să mă fardez, ca să astup găurile. Am îndurat 9 ani, pentru că îmi era prea ruşine de viaţa mea", a spus Mirabela.

Vedeta provine dintr-o familie în care nu a cunoscut şi nu a văzut niciodată violenţă şi beţie.

Ea nu a recunsocut niciodată situaţia ei pentru că se gândea ce o să spună familia ei, ce o să spună lumea. În cele din urmă şi-a luat inima în dinţi şi a plecat: "Am plecat cu o sacoşă, cu câteva lucruşoare pentru copil şi m-am ascuns la mare, unde eram păzită de prietenii mei".

Ea a pierdut în instanţă custodia fiului. Ultima dată când l-a văzut pe fiul ei, Nanu, el avea 18 ani, iar în prezent are 34 de ani. Cântăreaţa spune că fiul ei nu mai vrea s-o vadă şi că a fost schimbat de tatăl lui.

"Cel mai rău lucru pe care l-a făcut este că mi-a luat copilul. Nimic nu m-a durut mai tare, nici măcar bătăile, decât faptul că mi-a luat copilul şi mi l-a schimbat.

Nu am nevoie de copilul meu care nu vrea să mă vadă. El a fost înlocuit la maternitate, aşa îmi zic. Eu am fost bună şi am fost mamă, dar acum nu mai am nevoie nici eu de el", a declarat Mirabela.

Vedeta a mai spus că s-a săturat să vadă oameni urâţi şi răi, de care-i este scârbă, dar că totul o să se plătească: "Eu dorm foarte liniştită cu capul pe pernă. Eu nu mint. Duşmanilor mei şi oamenilor care mi-au făcut rău, Dumnezeu le va plăti cu aceeaşi monedă".

Referitor la relaţia ei cu Traian, Dauer zice: "E urât că dintr-o mare iubire se alege praful. Efectiv nisip. Dintr-o mare iubire, ajungi la o mare ură. Este oribil".

Cântăreaţa transmite tuturor femeilor un mesaj: "Cu o palmă începe totul. Femei, nu staţi!".

Mai multe