Mirabela Dauer: "Încă nu s-a născut bărbatul potrivit pentru mine"
Interpreta nemuritoarelor piese “Ioane, Ioane”, “Morăriţa” sau “Fotoliul din odaie” nu a renunţat la scenă nici la 70 de ani. Recunoaşte că muzica nu a trădat-o niciodată, aşa cum au făcut-o cei care i-au trecut prin viaţă. Despre problemele amoroase avute de-a lungul timpului, Mirabela Dauer a povestit într-un interviu emoţionant, pentru site-ul femeide10.ro.
De-a lungul celor 70 de ani pe care i-a împlinit anul acesta, Mirabela Dauer a trecut prin multe încercări, însă nu mulţi i-au rămas alături, la greu. Solista a explicat, în interviul acordat prietenei sale Marina Almăşan, de ce şi-a pierdut încrederea în oameni: „Din păcate, eu investesc foarte mult într-o relaţie, fie ea de dragoste, de prietenie, de colegialitate. De aceea, resimt greu o de-zamăgire produsă de persoanele respective. La început mă frământam foarte tare. Era un adevărat chin. Cu timpul însă am ajuns la înţelepciune. Nu mă mai consum. Mă delimitez de oamenii care mă dezamăgesc. Îi ignor. După ce mi-au înşelat aşteptările, oamenii aceştia au dispărut o dată pentru totdeauna din viaţa mea. Pentru toată viaţa!”, a spus Mirabela.
Întrebată dacă şi-a pierdut încrederea şi în bărbaţi, Mirabela a ţinut să precizeze: “Nicidecum. Pur şi simplu acel bărbat încă nu s-a născut! Sau cel puţin nu a apărut în viaţa mea! Eu nu sunt pretenţioasă. Dimpotrivă, sunt prea bună cu ei! Iar ei nu înţeleg bunătatea mea, loialitatea mea. Li se pare ciudat că eu nu pun întrebări, că nu sunt geloasă. Cică, dacă nu sunt geloasă, înseamnă că nu iubesc! Ce prostie! Sunt şi eu geloasă, în limitele normalului, dar nu am fost şi nu pot fi posesivă. În schimb, îmi ofer sufletul pe tavă şi, de cele mai multe ori, mă trezesc tratată nedrept. Dar eu tot mai sper să vină, la un moment dat, şi «zânul meu bun»! Pentru că iubirea nu are vârstă”, a mai spus Mirabela Dauer pentru www.femeide10.ro.
Mirabela s-a căsătorit devreme, la doar 18 ani. S-a grăbit să se mărite cu Willy Dauer ca să poată merge la chefuri, căci tatăl ei, un bărbat sever, îi impunea o anume oră de întoarcere acasă. Căsnicia a durat doar cinci ani şi s-a destrămat când solista a revenit acasă din primul turneu. Au sărbătorit divorţul printr-o petrecere organizată în acelaşi loc unde a avut loc şi cererea în căsătorie. Din păcate, al doilea mariaj avea să fie, după cum mărturiseşte chiar artista, drama vieţii ei.
Mirabela a pierdut băieţelul, la divorţ, din cauza turneelor
Mirabela Dauer are un fiu, Alexandru, acum în vârstă de 42 de ani, cu regizorul de televiziune Traian Popovici. Din păcate, nici această căsnicie nu a mers, cei doi divorţând după un mariaj de opt ani. A urmat un proces dureros de custodie în urma căruia copilul i-a fost încredinţat tatălui, judecătorii considerând că artista stătea prea mult prin turnee. Mirabela s-a întâlnit de câteva ori cu Alexandru, însă acesta o căuta pe solistă doar când avea nevoie de bani. Ea a vorbit acum câţiva ani, despre Nanu, aşa cum îl alinta: ”Am făcut tot ce trebuie pentru a-mi recupera fiul. Nu s-a putut şi nu mă interesează dacă voi fi acuzată pe veci pentru acest lucru. Mai mult nu puteam face. Acum băiatul meu nu mai există. Am intentat divorţ din cauza violenţei lui. După atâtea bătăi pe care le-am încasat de la el, am cedat. Am luat bătaie chiar şi cu fierul de călcat, după care mi-a promis că mă omoară. A fost cel mai nefericit mariaj al meu”, a mărturisit artista.
S-a iubit cu un ardelean mai tânăr cu zece ani
Mirabela Dauer părea fericită alături de Sandu Andriuţă, un bărbat vesel, cu simţul umorului şi cu zece ani mai tânăr. Solista îl lua adesea cu ea la spectacole şi la alte evenimente, iar în 2012 au devenit logodnici. La nici un an distanţă ei au anunţat despărţirea, iar de atunci cântăreaţa nu a mai fost văzută în compania altui bărbat. Între timp, solista s-a mutat într-o vilă din Chiajna, iar acum se concentrează doar pe concerte. Solista are agenda plină, Mira susţinând recitaluri şi alături de Raoul, cântăreţul cu care a făcut pace anul acesta, după o pauză de patru ani.