Mirabela Dauer, luată cu asalt de fani pe Calea Victoriei

2 mai 2019 19:08   Vedete românești
Ultima actualizare:

Are fani la fiecare pas, iar o plimbare pe Calea Victoriei din Capitală se transformă pentru Mirabela Dauer (71 de ani) într-o adevărată sesiune de autografe.

Fotoreporterii Click! au surprins-o recent pe artistă prin oraş, alături de două prietene, dar şi de nişte admiratori mai îndrăzneţi care au oprit-o şi au rugat-o să le ofere un autograf. Mira, aşa cum e alintată de apropiaţi, a zâmbit şi le-a îndeplinit dorinţa. Aflată într-o formă excelentă, solista Epocii de Aur pare că s-a refăcut complet după problemele de sănătate care i-au dat ceva de furcă. Pe 29 ianuarie 2018, artistei i-a fost extirpat un rinichi din cauza unei tumori, apoi au urmat câteva luni de refacere. Prezenţă extrem de discretă, Mirabela Dauer şi-a ţinut mereu viaţa personală departe de scenă. Tocmai de aceea, fanii au aflat despre momentul ei de cumpănă după ce ea era bine-mersi în vila ei din localitatea Roşu, judeţul Ilfov.

Mira a povestit că au îmbolnăvit-o dietele de tot felul care nici măcar nu au avut efectul dorit. „Am ţinut tot ce există, inclusiv dieta Dukan pentru 6 luni. Am avut probleme cu rinichii din cauza excesului de proteine. Eu şi aşa sunt mâncătoare de carne”, spunea artista. Însă Mirabela a renunţat la carne şi cântă în cluburi, ducând refrene ca „Fotoliul din odaie” la petrecerile din weekend.

Mai multe