Mircea Badea, despre revenirea lui Mihai Bendeac: „Mă doare-n cot!”

7 septembrie 2015 12:50   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mihai Bendeac revine în mod spectaculos la postul de televiziune cu care a fost în conflict deschis. Întoarcerea actorului la Antena 1 nu pare să fie pe placul lui Mircea Badea.

Mihai Bendeac se întoarce în această toamnă cu emisiunea  „În puii mei”. Actorul a fost acţionat în instanţă de către Antena Group şi a trebuit să plătească despăgubiri în valoare de 3.000 de euro. Acum, se pare că apele s-au liniştit iar Bendeac revine pe micile ecrane.

Mircea Badea a reacţionat vehement pe blogul său, spunând despre revenirea actorului că: „Revenirea lui Bendeac în trust este dureroasă: Mă doare.n cot! Mulţi, foarte mulţi m-au întrebat ce reacţie am la această dudă. Ar trebui să am o reacţie? De ce m-ar interesa ce mişcări se fac la Antena 1? N-am nicio treabă, nicio legătură, niciun interes”.

Anul trecut, Mihai Bendeac a fost în discuţii cu Pro Tv în vederea unui rol de jurat în cadrul emisiunii „Românii au talent”, însă discuțiile ar fi picat după ce Antena 1 ar fi trimis notificări postului Pro TV.  În luna octombrie a anului 2014, a pornit procesul în care a fost implicat Mihai Bendeac. Acesta declara la acea vreme că a încercat să îl aducă în emisiune pe Radu Banciu, dar nu a fost lăsat şi că nu avea voie să critice programele difuzate de Antena 3. Mai mult, lui Bendeac I s-a dat o listă de nume pe care nu avea voie să o abordeze în emisiune. 

Mai multe